Cuvânt Studențesc

Ninge a disperare

Ninge a disperare. O căutare a purificării a tot ce se întâmplă acum, a tot ce ne înspăimântă și trezește în noi dorința de a supraviețui, dorința de a ne fi mulțumit cu ce

Ce este frica?

Ce este frica? Este acea stare adâncă de neliniște și de tulburare provocată de un pericol major. Acest sentiment a pus stăpânire asupra mea de câteva zile. De fapt, cred că asupra tuturor, cele

„Da, îl vrem pe tata lângă noi…”

Voluntariatul este și mereu a fost o dovadă uriașă de empatie, iar contextul trist în care ne aflăm este un motiv nu doar suficient de puternic, ci vital din punct de vedere social și

Toți suntem cosmici

Junior Chamber International (JCI) Suceava, organizație non-profit ce oferă tinerilor oportunități de dezvoltare, a gândit un nou proiect dinamic în care aceștia au posibilitatea de a se implica și de a învăța lucruri noi.

Sănătatea mentală și importanța ei

Trăim în secolul XXI, secolul vitezei și tehnologiei, secolul în care visurile nu mai sunt doar visuri, iar realitatea este mai mult un concept. Trăim într-un prezent în care aparatura evoluează să aibă mai

Sari la conținut