Haosul gândului și al sufletului
Ce-ar fi haosul? Dar să gândim mai filozofic. Să lăsăm dicționarele pline de amprente și foi îngălbenite de trecerea timpului. Nu haosul cu sens propriu, dacă vă întrebați voi, ci haosul sufletului și a
Ce-ar fi haosul? Dar să gândim mai filozofic. Să lăsăm dicționarele pline de amprente și foi îngălbenite de trecerea timpului. Nu haosul cu sens propriu, dacă vă întrebați voi, ci haosul sufletului și a
A nins. Am privit la stratul subțire de zăpadă care se așternu ca o plapumă peste bradul de lângă fereastră. Frumos peisaj, mi-a plăcut întotdeauna iarna, să ieși și să inhalezi un aer proaspăt,
Perioada după bac a fost, după mine, poate una din cele mai grele. După ce ai suținut cu brio testul final al liceului, te ciocnești cu o mare problemă: unde îmi voi continua studiile,
M-am săturat să tot adăpostesc în sufletul meu atât de mulți maidanezi lipsiți de simțire. Nu mai sunt în stare să îmblânzesc aceste hiene însetate de sânge, singur sunt doar o altă bucată de
Haideți să vorbim puțin despre oamenii cu dizabilități și de ce trebuie să fim prieteni cu aceștia. Citeam astăzi din cartea Marcu, din “Biblia pentru femei”, și un pasaj dedicat dizabilităților, intitulat “Prieteni cu
Să începem această discuție atât de plăcută cu niște amintiri extrem de amuzante pentru familia mea și în aceeași măsură, extrem de stânjenitoare pentru mine. Imaginați-vă un copil de opt sau nouă ani care
Hoțul de cărți idei Fiecare dintre noi este diferit. Asta este ceea ne diferențiază unul de celălalt. Fiecare mișcare, cuvânt rostit sau gest desemnează o trăsătura componentă a personalității noastre. Cu alte cuvinte, suntem
„Venim la mare ca să vedem piele – aș vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi, deci dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje cred că am fi toți mai bine.
Oare câți dintre noi sunt într-o situație atât de grea? V-ați întrebat vreodată cum e viața fără un părinte sau chiar mai rău, să nu-i ai pe amândoi…? Poate, încercând câteva secunde să vă
„Iubire”, un cuvânt frumos, care ne însoțește discursul în fiecare zi, cu fiecare ocazie, nu-i așa ? Noi ne iubim părinții, iubim surorile, frații, ne iubim iubitul, iubita, iubim cerul, natura, tot ceea ce
Gânduri, mii, puzderie de griji, toate cumulate într-un stres colosal ce… își arată colții la răscrucea deciziilor pisate de timpul rigid. Ai vrea să te scalzi în plăpumi reci și pufoase, ai vrea să