Cum e să fii student minoritar de sărbătorile pascale?

De-a lungul anilor de studiu am învățat foarte multe lucruri. Pe lângă faptul că trebuie să fiu civilizată, să am respect față de profesori și colegi, să accept și eșecurile, am mai învățat cum să fiu un elev/student minoritar. Sincer, nu mi-am dorit niciodată să fiu nevoită să învăț acest lucru. Fiind de religie catolică, într-o țară majoritar creștin-ortodoxă, am simțit de mic copil cum ceea ce sunt și ceea ce cred nu este atât de important pentru mulțime. De multe ori m-am gândit cum ar fi fost dacă aș fi și eu parte din normalitate și majoritate. Cum ar fi fost dacă aveam și eu dreptul la o vacanță atunci când sunt sărbători, pentru a mă putea bucura de timpul petrecut împreună cu familia. Cum ar fi fost dacă…și lista poate continua. E un sentiment pe care cu greu îl pot descrie în cuvinte.

Cel mai dificil moment e atunci când sărbătorile pascale sunt în zile diferite pentru credincioșii catolici și cei ortodocși, adică de cele mai multe ori.  Foarte recent am aflat că anul acesta, pe baza echinocțiului, Paștele se va celebra în cele două religii la o distanță de aproximativ o lună.  În momentul în care am auzit această informație știam deja cum vor sta lucrurile. În primul rând, mă gândeam să nu vin la facultate câteva zile și să-mi fac singură  o mini-vacanță, care, cum bine intuiți, vine  la pachet cu  asumarea cursurilor și a temelor pierdute. Totuși, în mintea mea această idee nu era cea mai reușită. Mă simțeam foarte vinovată pentru absența mea și totodată foarte confuză și tristă. Nu e ușor să vii dintr-un mediu cald și plăcut, precum e familia și să te întorci la facultate, acolo unde, nu numai că ești presat de grija temelor și a informațiilor pe care trebuie să le asimilezi dar te vezi nevoit să recuperezi toate cursurile din urmă.  Astfel, mă gândeam și iar mă răzgândeam. Nu-mi doream să renunț la toate celebrările care au loc în Săptămâna Mare, o săptămână de pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului, pentru că știam că acolo sunt prezenți toți consătenii, prietenii și familia mea și dacă nu aș participa, probabil aș regreta foarte mult.  Știu că toată lumea m-ar îndemna să vorbesc cu profesorii și să le explic situația mea, dar majoritatea profesorilor ar spune: „Dacă dorești să lipsești, lipsește. Nu suntem la liceu ca să ne învoim!” Și chiar au dreptate. La nivelul facultății e mai important să-ți asumi mișcările pe care le faci, de exemplu: renunți la o activitate din timpul zilei și vii la facultate și astfel ai de câștigat, sau alegi varianta de a sta în confortul casei, fără a fi nevoie de un efort fizic sau intelectual, dar care totuși te pune în postura unui pierzător, pentru că ai consumat șansa să înveți ceva nou în ziua respectivă.

             

Anul trecut, având și niște probleme de sănătate, am lipsit de la facultate două săptămâni. Provenind dintr-o familie credincioasă, apropiată de biserică, am participat la toate tradițiile și ritualurile care au loc de Paști. Astfel, timpul petrecut acasă a fost minunat: am vizitat și am primit vizitatori și m-am bucurat de fiecare clipă alături de prieteni și familie. Practic, m-am deconectat de tot ce înseamnă proiecte, teme, prezentări, deadline-uri. Îmi tot repetam în gând: „E timpul meu și doar al meu și trebuie să profit la maxim!”

Însă, ceea ce a urmat a fost groaznic. După ce m-am întors la facultate, chiar din prima zi îi vedeam pe toți colegii mei pregătindu-și o mulțime de teme, iar eu nu știam de unde să încep. Și pentru că am venit total nepregătită și pentru că mă număr printre acei studenți care nu merg la seminarii sau laboratoare fără temele și proiectele făcute și puse la punct, am mai lipsit încă la câteva cursuri. Mi-era rușine să mă prezint fără materialele pe care profesorii le-au cerut și mi-am făcut curaj să merg doar în momentul în care știam că am bifat tot ce aveam de rezolvat.

Și anul acesta, întoarcerea și revenirea la studii nu a fost foarte plăcută. Am avut noroc că pe tot parcursul săptămânii în care am lipsit, colegele mele m-au ținut la curent și mi-au povestit despre ce s-a întâmplat la cursuri. Încă din vinerea de dinainte Paștelui le-am cerut să mă ajute și să-mi dea mesaj cu orice li se pare important. Chiar dacă mă bucuram că au grijă de mine și îmi trimit constant „raportul”, parcă simțeam un gol în stomac când îmi apărea o notificare. Chiar acum pot să vizualizez în minte cum am ajuns de la biserică și în momentul în care am deschis telefonul, am primit o mulțime de mesaje vocale și scrise, atât în privat, cât și pe grupul de Whatsapp unde au acces toți colegii mei. Bara de notificări era plină de „Trebuie să stabilim data examenului”, „Tema finală la EPRP trebuie predată până pe 2 mai!” și atunci simțeam cum încep din nou să mă stresez. Și așa a fost zi de zi. Parcă nu mă puteam bucura în totalitate de vacanță și de timpul frumos pe care îl petreceam cu cei dragi pentru că gândul meu era în altă parte.

După ce m-am întors la facultate, chiar dacă eram destul de informată în legătură cu ce s-a predat la cursuri, m-am simțit de parcă am pierdut atât de multe informații încât va trebui, iarăși, să le deranjez pe colege cu 1000 + întrebări. Și chiar așa s-a întâmplat. După un interogatoriu zdravăn, am aflat tot ce îmi doream să știu, astfel încât să nu mă mai stresez zi și noapte.

Stând lucrurile în acest fel, aproape în fiecare an, mi-am dat seama că orele de curs și notițele de la seminarii le pot recupera și mai târziu (pentru asta le mulțumesc colegelor mele), dar timpul petrecut în comunitate, cu siguranță niciodată.

Astfel, mi-aș dori și visez la momentul în care, orice elev/student, indiferent de religia, etnia sau cultura sa, va beneficia de puțin timp liber de sărbători. Pentru că, de sărbători, totul este mai special: se întorc cei dragi plecați peste meleaguri, cuptorul e plin de bunătăți, noi parcă suntem feriți de griji și supărări, iar casa și sufletul se umple de bucurie.

Acum , la final, doresc să vă urez un Paște fericit și binecuvântat, indiferent de data la care îl sărbătoriți!  (Monika-Anelia Marculak, CRP II)