Să renunț sau să lupt în continuare?

Salutare tuturor!

Sunt sigur ca mulți dintre voi v-ați pus această întrebare pe parcursul timpului in privința studiilor la facultate. Astăzi vă voi vorbi despre situația mea.

Mă numesc Berariu Paul Ioan, student în anul doi la Facultatea de Litere si Științe ale Comunicării, la specializarea Comunicare si Relații Publice, din cadrul Universității „Stefan cel Mare” din Suceava.

Cum spuneam, astăzi vreau să vă vorbesc despre apariția acestei întrebări în capul meu: „Să renunț sau să lupt în continuare?” Totul a pornit de la elementul cel mai important din viața mea, timpul.

Pot spune că timpul ne permite sa facem o grămadă de lucruri, însă contează cum folosim acest timp pentru a ne dezvolta cultura generală. Eu am ales această specializare pentru a-mi clădi un viitor cu un trai mai bun și evident să mă dezvolt din punct de vedere personal. Inițial, credeam că drumul va fi ușor, însă în fiecare semestru observ că e din ce în ce mai greu.

Încerc să alerg de dimineața până seara pentru a reuși să realizez tot ce mi-am propus. Pe lângă faptul că muncesc ca să mă întrețin, încerc să mai ajung și la facultate, pe la cursuri și seminare. Până în prezent pot spune că am învățat foarte multe lucruri la facultate, utile în viața de zi cu zi. Muncind ca agent de vânzări, interacționez zilnic cu foarte multe tipuri de persoane și mi-am dat seama că nu fac degeaba această facultate. Într-adevăr, sunt zile grele, pline de greutăți, însă în fiecare zi mă motivez pentru a avea energia necesară ca să mă lupt cu toate acestea.

Chiar dacă
muncesc, încerc să mă bucur și de momentele frumoase de care am parte destul de des; lucrez pe teren, în exteriorul orașului si văd tot felul de peisaje de poveste, pe care le admir pe muzica de la radio sau de pe YouTube.

Practic și teoretic, în prezent, viața mea reprezintă un echilibru, între studii, muncă și viața personală. Sunt sigur că mai sunt studenți cu o situație asemănătoare cu a mea. Important este sa găsim energia, motivația și voința necesară pentru a continua cu acest ritm, pentru că de multe ori este foarte obositor. La finalizarea studiilor vor apărea roadele muncii mele, așa că tot ce pot face este să lupt în continuare pentru a reuși să fiu la zi cu temele, cu lecțiile predate și, evident, să trec cu bine de sesiunile ce vor veni.

Toate acestea sunt trecătoare și, totuși, îmi doresc ca după finalizarea studiilor să îmi găsesc un loc de muncă în domeniu, în Suceava, dacă se poate, sau dacă nu în alt oraș din țară. Înainte să mă înscriu la facultate, am fost plecat o perioadă de timp la muncă în străinătate și pot spune că pe lângă faptul că am reușit să fac un ban, mereu îmi era dor de țara noastră, de casă. Sunt conștient că în țara noastră putem face multe lucruri posibile fără ca persoanele să mai plece în străinătate pentru un trai mai bun.

 

Viitorul este promițător și tocmai de asta trebuie să ne auto-educăm, să nu ne oprim din a învață, deoarece devenim o persoană mai bună în fiecare zi. Societatea în care trăim evoluează treptat dar destul de repede în privința tehnologiei și a mediului online, având posibilitatea și accesul să învățăm din ce în ce mai multe lucruri. Doar trebuie să fim dispuși să depunem eforturi pentru a reuși. (Paul Berariu, CRP II)

 

 Paul Berariu

You may also like...

Sari la conținut