Ziua Internațională a Studenților: între memorie și realitate
Să fii student înseamnă, înainte de toate, să te afli într-o continuă căutare – de răspunsuri, de sens, de un loc al tău în lume. Nu întâmplător, istoria a demonstrat adesea, că multe din schimbările societății își au rădăcinile în amfiteatrele universităților.
17 noiembrie – o zi care trece pe lângă noi aproape pe nesimțite, la fel ca anii de facultate: mai întâi ți se pare că ai tot timpul din lume, apoi clipești și te trezești pregătind lucrarea de licență. Pentru cei mai mulți dintre noi este doar o altă zi a săptămânii în care încercăm să le facem pe toate. Totuși, poate că merită să reflectăm măcar cinci minute asupra semnificației datei din calendar – Ziua Internațională a Studenților, însuși dreptul de a gândi și trăi liber.
Acum, în realitatea anului 2026, pare ceva aproape normal și firesc să studiem, să urmăm o formă de învățământ superior și să ne dorim constant mai mult. Însă, cu mai bine de opt decenii în urmă, tineri de vârsta celor care azi își beau liniștiți cafeaua înainte de cursul de dimineață, plăteau cu viața pentru privilegiul de a se afirma și mai mult decât atât de a fi ascultați. Ceea ce se dorește a fi o demonstrație pașnică a studenților, petrecută în toamna anului 1939, pentru a marca aniversarea independenței Cehoslovaciei, ocupată atunci de Germania nazistă, se dovedește a fi un eveniment tragic. Reprimată violent, unul dintre studenți și-a pierdut viața. Ulterior, tinerii au răspuns printr-un nou val de proteste, iar replica nu a întârziat să apară: pe 17 noiembrie, toate universitățile cehe au fost închise, nouă lideri ai studenților au fost executați, iar peste 1200 de studenți au fost deportați în lagărul de concentrare Sachsenhausen. În memoria acestui sacrificiu, în 1941, la Londra, data de 17 noiembrie a fost proclamată Ziua Internațională a Studenților. Dincolo de atmosfera de sărbătoare, ea ne reamintește cât de prețioase sunt libertatea de exprimare și accesul la educație, atunci când îți sunt suprimate.
De la rezistență la reziliență
În prezent, luptele studenților arată diferit, dar cer aproape aceeași doză de curaj, care se măsoară în capacitatea de a te adapta din mers. Lupta studentului român se poartă cel mai adesea pe două fronturi: financiar și profesional. Cheltuielile lunare nu sunt puține, iar bursele rareori le acoperă, astfel mulți dintre noi fiind nevoiți să muncească încă din timpul facultății. Între un curs de la ora 8, o tura de 4, 6 sau poate chiar 8 ore, pentru cei mai curajoși, la un job în retail, HoReCa sau call-center și o chirie care înghite cea mai mare parte din venit, echilibrul pare tot mai greu de găsit. Acestei oboseli fizice i se adaugă și incertitudinea unei piețe a muncii transformată radical de inteligența artificială. Sub presiunea constantă de a avea un CV impecabil, de a nu rămâne în urmă față de ceilalți și de a demonstra mereu că suntem „pregătiți”, epuizarea și anxietatea ajung adeseori să ne copleșească. Nu mai luptăm pentru dreptul de a intra în facultate, așa cum o făceau generațiile trecute, ci pentru a ne găsi rostul, liniștea și stabilitatea într-o lume care pare să nu mai aibă răbdare cu începuturile. Totuși, în ciuda tuturor acestor provocări, studenția rămâne o perioadă în care mai mult ca niciodată suntem liberi să gândim, să ne exprimăm și să pășim, poate stângaci și stingher, spre noile etape. Dincolo de proiecte, sesiuni și obstacolele financiare, facultatea este locul în care înveți cine ești atunci când nu te mai definește nimeni din exterior: în nopțile lungi de discuții pe holurile căminului, în proiectele de voluntariat care îți schimbă perspectiva, în ambiția de a pleca într-o mobilitate Erasmus sau în prieteniile legate spontan, care ajung să te țină pe linia de plutire o viață întreagă.
Pe 17 noiembrie, dincolo de urările clasice, merită să le spunem studenților nu doar „La mulți ani!”, ci și „Curaj!”. Pentru reziliența cu care își duc anii de studiu, pentru întrebările incomode pe care le pun și pentru faptul că, în ciuda tuturor obstacolelor, continuă să investească în educația lor. (Elena-Raluca Dăscălescu, CRP – an II)

Elena-Raluca Dăscălescu

