Vrei sa fii voluntar, dar nu știi unde?

În cadrul Universității ,,Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) există o listă consistentă de asociații și cluburi din care poți face parte.

 

  1. ASUS – Asociația Studenților din Universitatea Suceava

ASUS este o asociație în care se poate înscrie orice student din USV. Scopul principal al asociației este reprezentarea intereselor comune ale studenților din USV și stimularea lor, pentru a participa la activități educaționale, la viața socială economică și culturală. Prin organizarea multor activități ASUS unește toți studenții din USV

  1. ASCOR – Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români

Prin ASCOR se urmărește promovarea valorilor credinței creștin-ortodoxe.

  1. ELSA Suceava – Asociația Europeană a Studenților în Drept

Ești student la drept sau vrei să fii? Această asociație este pentru cei ca tine. ELSA organizează activități sociale, academice, interactive, dezvoltandu-le acestora spiritul de echipă și a cunoștințelor în domeniul juridic.

  1. FIRESC – Asociație studențească

Esți la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor (FIESC)? Atunci această este o altă asociație la care te poți înscrie. FIRESC este asociația stundenților din cadrul FIESC care doresc să practice voluntariat, să prezinte interesele studenților și să se dezvolte atât pe plan profesional cât și personal.

  1. CASt – Clubul Antreprenorial Studențesc

Alături de cei din CASt poți să dobândești abilități antreprenoriale și să te dezvolți atât pe plan profesional cât și personal descoperind plăcerea de aa lucra în echipă. Scopul pe care îl are CASt este de a forma o comunitate de atreprenori cu o viziune modernă de afaceri.

  1. Clubul de Marketing

Vrei să ai mai multă încredere în tine? Vrei să câștigi bani? Vrei experiență? Poți să înveți cum să le dobândești pe toate în cadrul Clubului de Marketing. Poți să aprofundezi și să pui în practică cunoștințele pe care le dobândești aici. Poți adăuga experiență la CV, înveți să comunici empatic cu ceilalți, te dezvolți profesional si personal și aplici în practică ceea ce înveți. Acestea sunt doar câteva dintre posibilitățile care se regăsesc în acest club.

  1. GIRB – Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia

Ultimul din listă, dar nu cel din urmă, GIRB, un grup care reunește studenții veniți de peste Prut, pentru a se ajuta reciproc și a face diverse activități împreună. Printre obiectivele GIRB se numără apărarea drepturilor și intereselor membrilor săi, precum și integrarea socio-profesională  a românilor basarabeni care se află și doresc să își desfășoare activitatea pe teritoriul României, Republicii Moldova sau al altor state. (Ema Nichifor, CRP, III)

 

Ema Nichifor

You may also like...

Sari la conținut