USV, activitate de voluntariat în Parcul Național Călimani
După doi ani de întrerupere, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a reluat seria activităților de voluntariat organizate în parteneriat cu Administrația Parcului Național Călimani, în baza acordului de colaborare semnat în anul 2011.
Astfel, miercuri, 25 mai a.c., un grup de studenți de la specializările Biologie, Afaceri internaționale, Nutriție și dietetică, Asistență managerială și administrativă, Limba și literatura engleză – Limba și literatura spaniolă, Media digitală și Planning of New Tourist Products and Destination Management, un reprezentant Radio USV și un reprezentant Digital Media Center, însoțiți de lector dr. Codruț Șerban (inițiatorul parteneriatului, în calitate de ranger voluntar al PNC, și organizatorul activității), au desfășurat o acțiune de voluntariat pe raza Parcului Național Călimani. Activitatea a constat în igienizarea traseului turistic Poiana Apa Rece – Vf. Lucaciu – Rezervația naturală 12 Apostoli – Gura Haitii și, pe anumite porțiuni de traseu, degajarea arborilor doborâți de vânt și ninsori, pregătindu-l pentru turiștii care îl vor parcurge în acest an. Din partea Parcului Național Călimani, activitatea a fost coordonată de ing. Cristinel Ortoanu, responsabil de relația cu comunitățile și turism, alături de doi rangeri: ecol. Camelia Valach și tehn. Gheorghe Airinei.
De-a lungul zilei, reprezentanții PNC le-au vorbit studenților despre însemnătatea parcurilor naționale, a rezervațiilor naturale și științifice, despre pasiune și respect pentru munte, dar și despre modalitățile prin care fiecare dintre noi se poate implica în protejarea naturii. Având în vedere că o parte dintre studenți au parcurs pentru prima data în viață un traseu montan, au fost oferite explicații legate de marcajele traseelor turistice, simbolistica culorilor acestor marcaje și sfaturi privind echiparea corespunzătoare și informarea corectă înainte de a pleca pe munte. Totodată, s-a povestit despre flora și fauna Călimanilor (studenții având ocazia să observe în habitatul natural, printre altele, mai multe exemplare de viperă), despre rotitul cocoșului de munte și despre ritualurile precreștine care se practicau în zona de platou a Vârfului Lucaciu.
La finalul zilei, alți doi rangeri ai PNC, ing. Dan Grigoroaea (doctor în domeniul Silvicultură, cu teza susținută la USV) și ing. Benone Gavrilaș, au organizat un picnic în zona special amenajată la punctul de plecare pe Poteca tematică 12 Apostoli.
Mai jos, câteva impresii culese de la studenții participanți:
„Prima noastră experiență de voluntariat, ca studenți USV, s-a desfășurat în Parcul Național Călimani și, cu siguranță, nu va fi ultima. Natura ne pasionează, ne încarcă cu energie și ne direcționează ochii către locuri fabuloase, în care viața abundă pe ascuns. O simplă activitate de voluntariat? Nu. Multe lucruri noi am învățat pe parcursul acestei deplasări: de la strângerea deșeurilor, observarea urmelor unor animale din fauna specifică Munților Călimani, informații istorice și geologice despre Vârful Lucaciu și despre Rezervația 12 Apostoli, până la aflarea unor noi specii de plante. Ca studenți în cadrul Facultății de Medicină și Științe Biologice, specializarea Biologie, am asimilat multe noțiuni noi, care ne vor fi, cu siguranță, de folos. Traseul din Parcul Național Călimani ne-a oferit o imagine spectaculoasă asupra florei și faunei din rezervație, a cărei frumusețe trebuie protejată. Suntem bucuroși și recunoscători că am avut șansa de a participa la această activitate, benefică atât pentru natură, cât și pentru noi.” (Ioana-Daniela Ivan, Biologie, anul I)
„Se spune că rețeta pentru o activitate reușită este să luăm un grup de tineri curiosi și să îi punem în mijlocul unui alt grup de tineri, care dețin informatii prețioase si idei minunate. Timpul necesar este de câteva ore, iar rezultatul este garantat. Acest lucru s-a întâmplat în cadrul activității de voluntariat de astăzi, când un grup minunat, format din 16 studenți, a igienizat unul dintre cele mai frumoase trasee turistice din țară. Fiind student în cadrul Facultății de Economie, Administrație și Afaceri, am dobândit, alături de ceilalți studenți voluntari, o serie de informații valoroase cu privire la ce înseamnă un traseu turistic, diferențierea marcajelor turistice și sfaturi despre cum este indicat să procedăm atunci când ne întâlnim pe traseu cu un urs sau o viperă. Această experiență a fost una destul de solicitantă din punct de vedere fizic și, inevitabil, a apărut oboseala – dar o oboseală plăcută, benefică pentru mediul înconjurător, și în mod special, benefică pentru mine și pentru colegii mei, pentru dezvoltarea noastră personală.” (Federico Gavreliuc, Asistență managerială și administrativă, anul I)
„Muntele m-a atras întotdeauna mai mult decât marea, deoarece explorarea lui îmi oferă numeroase satisfacții. Asta și datorită faptului că am copilărit în zona Dornelor, în apropiere de Munții Călimani, în Dorna Arini. Activitatea de igienizare desfășurată astăzi, în compania colegilor de la USV, m-a dus pentru prima dată în rezervațiile acestui parc național. Am descoperit peisaje mirifice, m-am încărcat energetic pentru sesiunea care urmează și sunt mulțumit că am contribuit și eu la promovarea unui mediu înconjurător curat.” (Alexandru Nemțoi, Media digitală, anul I / Radio USV)