Ce-i iubirea, până la urmă?
Nu-i nici pură, nu-i nici ură.
E o adunătură cu de toate. Puse la un loc grămadă. Zâmbete, săruturi, îmbrățișări, țipete, plânsete, certuri și dezamăgiri.
O adunătură în care, până la urmă, cu toții vrem să intrăm. E binele ăla care îți face rău. Răul ăla care dacă n-ar mai fi, parcă te-ai simți incomplet. Un rău-bun, aș spune…
Începe totul cu câteva chicoteli, două, trei zâmbete, un “bună” spus pe fugă și ajunge la un “adio” spus tremurat, cu buzele crăpate de dor.
Sau, în cel mai bun caz, nu se termină. Decât doar atunci când ești bătrân, lângă soția ta, cu vreo 2-3 copiii care, la rândul lor, au alți copii și totul e bine și frumos.
Dar ceva mă ține de suflet și mă trage în jos, spunându-mi că a doua variată e un “joc” fără sfârșit pe care nu mulți reușesc să îl termine.
Unii se plictisesc și lasă totul baltă, lăsând coechipierul să se înece în propriile lacrimi, gândindu-se cu ce a greșit, când de fapt el nu a avut nicio vină.
Alții nici nu știu cum se joacă, dar se avântă, aș spune cu capul, dar în ziua de azi se avântă cu tot corpul. Ca la final să afle că în loc să joace “Macaua”, el se juca de-a “iubirea”, cu o persoană care și-a pus și ultima bucată din inimă în joc.
Ce e iubirea de fapt? Să încep să spun un citat despre ea? În care ni se spune că e cea mai mare forță a omenirii? Nu zic nu. Iubirea în sine e unul dintre cele mai puternice sentimente pe care o ființă îl poate simți.
Da, cred în iubire adevărată. Cred în tot ce ține de ea. De încredere, egalitate, compasiune, înțelegere. Dar ce se întâmplă atunci când doar unul simte și crede?
Ce nu înțeleg oamenii, este că tu, ca ființă, mai întâi trebuie să te iubești pe tine, ca, mai apoi, să poți iubi pe altcineva.
Cum poți tu să îmi spui că nu te iubești pe tine, dar iubești din toată inima pe altcineva? Tu atunci când nu te iubești pe tine, iubești la persoana de lângă tine ceea ce ai vrea să poți iubi la tine.
Scuză-mă că îți spun și eu, ca reclamele și toate videoclipurile de pe internet. Dar ai nevoie sa te iubești, iar dacă nu o faci, ai nevoie să înveți să o faci.
Majoritatea oamenilor caută scuze. Ba că nu le place dantura lor, ba că au picioarele prea lungi sau prea scurte, ba ca părul lor nu e la fel de lung ca al lui X. Ba, ba și iar ba. Dar face cineva ceva în privința asta? Toată lumea se plânge de lucrurile astea, dar cine le face? EXACT! Nimeni.
Iubirea nu înseamnă doar să îți iubești iubita/iubitul, prietenii sau familia. Iubirea înseamnă să te iubești mai întâi pe tine, ca la final să poți iubi sincer și să oferi oamenilor de lângă tine acea iubire pură care dăinuie în tine.
Deci da, la final. iubirea tot e o adunătura cu de toate. Nu am fi oameni dacă nu ar exista iubirea în noi. Am fi doar un morman trist și plin de ură.
Da, am zis că iubirea înseamnă și ură, dar când ajungi să te iubești, ai să vezi că poți face din ura aia de care toată lumea fuge, cea mai frumoasă iubire la care visează toată lumea.
Deci te rog, nu mai căuta scuze. Iubește-te, iubește oamenii de lângă tine mai apoi. Zâmbește, o să fie și multe lacrimi, nopți nedormite. Dar nu uita ce ai vrut de la început. Iubire, exact. Caută iubirea, iar dacă nu o găsești, Dăruiește. Dar ai grijă să nu o dăruiești oricui. Nu de alta, dar e criză și crede-mă, ai nevoie de ea. Iubește-te ca să iubești. (Mariana Bianca Lupancu, CRP, II)
Foto generică: Pinterest
Mariana Bianca Lupancu
