Ninge a disperare
Ninge a disperare. O căutare a purificării a tot ce se întâmplă acum, a tot ce ne înspăimântă și trezește în noi dorința de a supraviețui, dorința de a ne fi mulțumit cu ce aveam la timpul potrivit.
Ninge pentru copii care n-au apucat să învețe să citească sau să numere, care înainte să închidă ochii pe vecie au văzut străini care îi agresează mama, ucide tatăl, bunicul sau vecinul de la bloc. Ninge pentru acei copii care nici măcar n-au simțit venind sfârșitul, care nu înțelegeau de ce plânge mama și de ce tata nu vine seara acasă, ce serviciu nou și-o fi găsit că nu-l mai lasă să vină seara acasă să-i citească povești.
Ninge și pentru bătrânii care n-au apucat să răsfoiască albumul de fotografii pe fotoliul din sufragerie, pentru tinerii îmbătrâniți atât de devreme, care spulberă inamicul cu gloanțe pline de frică, acea frică care îți panichează întreg spiritul.
Groază chiar, o groază care se naște când vezi parcul în care ai mers prima oară cu bicicleta, biserica, școala și casa care ți-a adăpostit familia atâția ani, toate înghițite de flăcări, sânge și urlete de durere.
Acasă este iadul, iar tot ce poți să faci tu ca cetățean este fie să accepți situația, luând arma în mână și apărându-ți țara eroic, fie să fugi pentru viața ta. Tot ce poți să știi este că din război nu vei ieși același om, nu vei mai fi același, oricât de mult ai vrea, simțind gustul morții pe limbă, cruzimea și barbarismul războiului își vor lăsa amprenta.
Ninge pentru cei ce nu au apucat să-si ia diploma de bac sau licența, pentru cei care n-au apucat să se plimbe în parc cu fiica sau fiul, care acum sunt înghițiți în această bulă a groazei și hoinăresc fie în țări străine, în căutarea unui adăpost, fie în subsoluri, cuprinși de teama zilei de mâine.
La Suceava ninge.
Ninge pentru iertare, iertare că nu am fost suficient de responsabili pentru a împiedica această tragedie.
Ninge…nu e ceva neobișnuit într-o ninsoare.
Dar vine întrebarea, de ce până acum acești fulgi au zăbovit în traista uriașă a cerului și abia acum au decis să ne umple ochii de lumină.
O fi o ninsoare a speranței?
O fi un semn că nu suntem singuri și pierduți?
Vă zic eu…e o ninsoare simbolică în luna martie. (Sabrina Vacari, CRP, II)
foto generică – pixabay
Sabrina Vacari
