Strigăt de libertate
Eu consider spunea el, că libertatea este acea materie necunoscută și greu de stăpânit de care omul fuge. Oamenii nu pot trăi cu această materie, fiindcă într-un moment dat ea va conduce. Oferă-i omului libertatea deplină și se va simți stingher, ne la locul lui, din simplul fapt că această materie vie oferă alegere, oferă spațiu de gândire și foarte multe riscuri, deoarece nu știi dacă ceea ce ai ales îți poate oferi ceva.
Omul de astăzi iubește mai mult o libertate democratică. O anumită libertate care se înjumătățește cu controlul, impunerea unor norme, a unei gândiri. Acest lucru ne este pe plac. Din simplul motiv că avem ghidarea, adică acea locomotivă, numită democrație, care împinge lucrurile spre a se face. Dacă ar dispărea democrația și oamenii ar căpăta libertatea de a face orice, atunci omenirea și-ar găsi drumul spre apocalipsă.
Că tot fie vorba despre apocalipsă, ceea ce s-a scris în Biblie ține de o catastrofă de ordin natural. Totuși cu evoluția umanității am ajuns la ideea unei catastrofe artificiale, mult mai serioasă și distrugătoare. Deplina libertate o putem include într-o catastrofă artificială. Dacă oamenii ar căpăta un gram din ea, cu siguranță că lumea s-ar ruina, din dorința de a face ceea ce nu au putut să facă. Democrația este bună în acest punct pentru autocontrol, pentru ca cei ce se subordonează să revină la normalitate, să accepte ceea ce se întâmplă, fără a avea libertatea de mișcare și gândire, cu siguranță că ar fi un haos.
Sunt un atom din mulțimea de atomi ce mișună în lume. Sunt un biet suflet care susține un cadavru, spunea Epictet. Așa este. Un suflet împovărat de lume, sătul de lume, dar care nu ar trăi fără ea. Se spune că omul este o ființă socială. A iubi societatea și a discuta cu ea nu este rău în niciun caz. Este rău atunci când depășești limitele și nu îți mai acorzi timp ție, așa cum fac unii care stau zile întregi printre prieteni, cafenele, baruri etc. A sta peste norma existențială este o calitate proastă a omului slab. Cel ce se retrage din societate într-un moment dat, acel suflet obosit de neajunsurile pe care le aude și care nu mai găsește frumosul în conversație, își găsește desăvârșirea în normele neconfirmate de către societate.
A te retrage într-un moment dat vine la pachet cu riscuri. Vei deveni diferit, neînțeles. Pentru a nu da suspiciuni și a arăta interes față de societate, mai apari din când în când. Retragerea acesta este la fel o libertate, una chiar mai mare și mai grea. Nu toți o acceptă, acceptă să fie sociali în profunzime până la oase. Un om liber cu sine va intra în societatea și va ieși cât se poate de repede, pentru că plictisește. Plictisește totul ce este legat de contemporanitate. Unele subiecte banale și de prost gust. Pentru un om liber subiectele de felul acesta sunt necesare pentru recreere, nu pentru dezvoltarea capacității de gândire. Pentru societate e prima proprietate de consum. Mă înglodez împreună cu ei, fiindcă fac parte din aceeași societate. Eu până la genunchi, ei până la gât. Până atunci când nu vor vedea nimic altceva decât întuneric.
Acum că am socializat, am reflectat asupra libertății și a societății în libertate, mă întorc acasă. Acasă în munți, munții sinelui și a minții mele. Un templu vast, încă în formare, în procesul de a asimila mortarul care construiește fundația. Aici printre oameni mă simt străin. Față în față cu gândurile, cu alegerile mă simt amic. Mă înțeleg bine și știu ce vor ele de la mine și ce vreau eu de la ele. Câtă libertate, dar și câtă frică există în acest larg. Frica nu dispare nicăieri. Chiar dacă ești familiarizat cu un anumit loc, frica rămâne să te țină constant în gânduri. Îmi șterg ghetele de nămol. Mă așez pe un scaun. Limbile de ceas devin o condiție umană. Și ele sunt controlate din spate de către un mecanism. Nu au libertate de mișcare! Nu avem libertatea mișcării! (Cristian Reznic, CRP II)
