Școala de azi ne pregătește pentru viață

Dacă ar fi să vorbim despre școala românească, sunt două direcții contradictorii despre ceea ce credem că este sau ar trebui să fie școala.

Materiile precum istoria, geografia, biologia sau chimia se numără printre cele care pot fi folositoare atât pentru orientarea în carieră, cât și pentru îmbogățirea culturii generale. Spre exemplu, chiar dacă un elev nu va dori să urmeze o carieră în domeniul IT, cunoașterea câtorva dintre noțiunile de bază îl va ajuta pe viitor (fie pentru un CV, fie pentru crearea unor documente). De asemenea, sunt și cazuri în care se insistă la anumite materii, pe subiecte, teme irelevante sau care nu trezesc curiozitatea elevilor. Ei ar trebui să aprofundeze cunoștiințe și să se focuseze pe direcțiile care-i vor avantaja pe viitor.

Pe de altă parte, în școală, tinerii leagă prietenii, învață să comunice, învață cum ar trebui să abordeze diferite situații din viața de zi cu zi. Aceștia trebuie să știe să se integreze mai departe în societate, să lucreze cu fiecare tip de persoană întâlnită și să se adapteze pe nivelul fiecăreia. Totuși, interacțiunile din instituțiile școlare sunt unele controlate, deoarece nu se insistă pe părerile profesorilor, consiliile elevilor și asociațiile de părinți.

În concluzie, imaginea unei școli ar trebui reconstruită din temelie, cu oameni din toate categoriile sociale implicate și care lucrează în sistem de la firul ierbii. Numai astfel se poate ajunge la o școală românească care să nu creeze polemici, pentru că ar fi produsul celor care știu ce înseamnă școală de calitate în aceste timpuri și o construiesc, ca atare, pas cu pas. (Bianca Bogoș , FIESC, ESM an I) 

 foto generică – pixabay

     Bianca Bogoș

You may also like...

Sari la conținut