Oare cum se trăiește restanță?

Perioada studenției este una plină de provocări. Pe parcursul studiilor universitare, un student trebuie să treacă prin diferite examene pentru a-și demonstra cunoștințele și abilitățile în domeniul său de studiu. Un obstacol care poate apărea în calea unui student este restanța. Dar, ce este de fapt restanța și cum reușește să se infiltreze în viețile noastre de studenți?

Restanța este ca un monstru învăluit in mister, care ne strecoară anxietatea si ne face să ne întrebăm dacă suntem suficient de buni pentru a depăși această provocare. Este acel examen nereușit sau acea lucrare netrimisă la timp, care pare să ne aducă o povară grea pe umeri. Dar, în același timp, consider că restanța este și o lecție de viață, o oportunitate de a ne descoperi pe interior, care ne învață să ne gestionăm timpul și prioritățile.

Uneori, restanța poate apărea din cauza unui program încărcat sau a unor evenimente neprevăzute în viața noastră. Poate fi dificil să menținem un echilibru între viața academică, activitățile extracurriculare si viața personală. Însă, în ciuda tuturor provocărilor, restanța nu trebuie să fie o sentință definitivă.

În primul an de facultate, am fost puțin speriată când au început examenele, aveam multe de învățat într-un timp scurt, deoarece am lăsat totul pe ultima sută de metri, cum face mai toți studenții. Am ajuns la primul examen, cu emoții, iar când am primit subiectul, m-am panicat deoarece știam că nu am învățat. M-am așezat înapoi pe scaun si am încercat să mă concentrez să scriu ceva, ca să iau măcar notă de trecere. Într-un final, mi-am amintit câteva lucruri discutate la curs, am început să scriu si a venit si rândul meu. Când am ajuns în fața profesoarei, mi-am lăsat emoțiile deoparte și am spus tot ce îmi aminteam. Uite așa a trecut primul examen, la care am luat notă maximă, fără să mă complic prea mult și am înțeles că facultatea nu este chiar așa de dificilă. Păi în semestrul al doilea ce să mai zic că deja știam cam cu ce „se mănâncă” facultatea si am trecut din nou toate examenele, de data asta cu mai puțin stres, deoarece știam deja ce mă așteaptă. Am trecut primul an cu brio, fără restanțe.

Am ajuns în anul al doilea, am trecut de prima sesiune, iar din nou, am luat examenele fără să am restanțe. Urmează încă o sesiune, de data asta puțin mai dificilă din punctul meu de vedere deoarece anul acesta nu prea am ajuns la cursuri, nu m-am pregătit pentru examene si sunt cam în urmă cu materia, dar știu că o să mă descurc și sper că o să trec si această sesiune, fără probleme.

Știți și voi cum se spune “Nu ești student dacă n-ai măcar o restanță”, așa că nu pot să spun că o să trec prin facultate fără măcar o restanță, deși așa mi-am propus când am început această facultate. Deci, ce e aia o restanță? Teoretic știu cam ce înseamnă, însă nu pot să explic sentimentele pe care le simte un student când trece prin această provocare.

Viața de student în sesiune poate fi dificilă și stresantă, dar este important să iți amintești că ești capabil să faci față acestor perioade și să nu iți pierzi motivația. Sesiunea este temporară. Erorile fac parte din procesul de învățare și iți oferă oportunitatea de a crește si de a te dezvolta. (Andrada Costîn, CRP II)  Foto generică – pixabay

 

     Andrada Costîn

You may also like...

Sari la conținut