Nopțile lungi din cămin
Când ești student și trăiești la cămin, de obicei nu prea ești prieten cu somnul. Am putea spune că am venit să învățăm, iar noaptea e cea mai potrivită perioadă de a studia. Nu spun că studenții care nu au trecut prin camerele din cămin nu au avut o perioadă frumoasă, dar într-un an jumătate, trăind la cămin, am înțeles că nu aș da aceste momente pe nimic altceva. A fost și greu la început să pleci de acasă, să te acomodezi cu noii colegi de cameră, să ai norocul să te înțelegi cu ei și să nu apară o rutină care provoacă certuri. Orice se întâmplă cu noi este spre bine, ne învață să fim mai responsabili și atenți la ceea ce facem.
Haideți să luăm partea frumoasă a lucrurilor, să zicem că nu contează unde stai, condițiile în care ești, atâta timp cât oamenii din jurul tău fac atmosfera. Am verificat asta pe propria experiență, am fost poate norocoasă să dau peste oameni de suflet, nu știu ce o să fie mai târziu, peste ani sau chiar peste câteva luni, ce întorsătură poate lua prietenia noastră, dar sper că, indiferent de ce o să se întâmple o să trecem peste toate împreună. Vreau să ajung ca în poveștile părinților mei, să ne întâlnim peste ani și să avem același zâmbet sincer când ne vom revedea. Îmi este în sine ușor să povestesc despre câte nopți nedormite am avut până acum, câte conversații de suflet s-au întâmplat într-o anume noapte, între niște puști din mai multe colțuri ale țării, într-o cameră mică de cămin. Acolo se leagă conexiunea dintre noi, departe de casă, simt ceva ce mă face să uit că nu sunt cu familia mea, pentru că mi-am făcut una deja aici, la Suceava. De certuri, ce să zic, au fost și acestea multe, dar cum ar fi fără ele? Comunicarea e cheia pentru orice neplăcere, ținem cu toții la relațiile noastre, de aceea cedăm câte un pic. Cele mai frumoase nopți au fost când dansul și muzica îmi înlocuiau somnul și în acel moment nu mai conta că am mâine cursuri de la opt, norocul celor care puteau să chiulească și, mai rău de mine, care fără chef de nimic dimineață, eram nevoită să fiu prezentă. Dacă tot e faimoasă joia de la Art Rock, eu de obicei aveam norocul să am vineri dimineață seminarii de la care nu puteam absenta.
O noapte pe care aș vrea să o împărtășesc cu voi a fost cea de 1 – 2 iulie 2022, nu a fost ceva excepțional, ați zice voi, dar pentru mine a fost ceva de suflet. Ultimele zile de sesiune, ultimul examen și vacanța de vară care ne desparte pe toți pentru câteva luni. Nu ne-am plâns niciodată din faptul că nu avem ce mânca, nu ne încadrăm în categoria de studenți care au avut de suferit, dar când venea timpul să plecăm acasă și totul era cam pe terminate, orezul cu sos de soia la ora 4 dimineața într-o sală de clasă a fost cea mai bună mâncare, unde cinci flămânzi înțeleg că informația nu se mai întipărește. După o masă bună se merită și ceva dulce, facem un ceai cu faimoasele napolitane de la Lidl, pe care le cumpărasem pentru a le duce acasă, dar cum să refuzi iubiții tăi prieteni… Nu știu cum faceți voi, da înveți, mănânci, glumești, întâlnești răsăritul și fără să închizi un ochi te duci să dai un examen ca să scapi de el mai repede și să pleci cu sufletul liniștit acasă.
V-aș sfătui să alegeți căminul dacă e să trăiești o viață de student, desigur că depinde foarte mult de temperamentul fiecăruia, dar dacă ai chef să-ți trăiești viața din plin, FĂ-O! Nu ezita să încerci lucru noi, să cunoști oameni noi, învață, distrează-te și fii cea mai versiune a ta! (Ana Negru, CRP II)
Ana Negru
