Dublă lansare de emoții și trăiri

Vineri, 5 mai, pub-ul La Fierărie a găzduit un frumos eveniment, o dublă lansare de carte, volume apărute ambele la Editura Tracus Arte. Poetul Dan Sociu împreună cu amicul său din adolescență, Dan Naciu, pe care l-a și îndemnat să scrie, au lansat volumul de povestiri numit Treș. Iar scriitorul și lectorul universitar, Arthur Suciu a debutat în poezie, la vârsta de 48 de ani, lansând volumul o nouă pantă.

Arthur Suciu

Dan Sociu și Dan Naciu au vorbit despre lucrarea lor, precizând simetria neplănuită și coincidența povestirilor din această carte, povestea lui Dan Naciu începând cu moartea tatălui, scrisul devenind ca un soi de terapie, fără intenția de a fi publicată, iar cea a lui Dan Sociu se finisează prin moartea mamei.

Arthur Suciu a relatat că nu se gândea că o să mai scrie poezii, având o perioadă de acest gen doar în adolescență, motivând absența acestei pasiuni mai vechi prin activitatea sa de comunicator politic și i se părea dubioasă asocierea poeziei cu domeniul în care activa. Totuși, nu credea că va reveni vreodată la poezie, nici măcar după ce va părăsi sfera politică. Însă, în viața sa s-au produs mai multe schimbări, inclusiv revenirile periodice în orașul copilăriei, Suceava, care, după spusele scriitorului, s-a schimbat foarte mult. Revenind, s-a produs fenomenul de nerecunoaștere a orașului în care s-a născut și copilărit, dar și simultan o revenire în trecut. Scriitorul a menționat un alt factor, mult mai personal, care l-a făcut să revină la poezie și anume moartea mamei sale, eveniment pe care-l denumește traumatic:

„Cartea i-am dedicat-o ei, sperând că măcar așa o să fac ceva pentru amintirea ei. A fost o perioadă de doliu dificilă și am încercat să scriu despre ea în speranța că îi va ajuta acest lucru și pe alții care trec prin perioade de acest gen.”

Arthur Suciu a menționat despre încă o schimbare resimțită după pătrunderea în sfera academică, schimbare care a conturat-o prin poezia „Nevoia de a fi sensibil”. El a mai menționat: „în comunicare există nevoia de a fi cinic, prin urmare, nevoia de a fi sensibil este o nevoie opusă și am decis să urmez această nevoie până la un punct, lăsând și latura mea afectivă să se desfășoare”.

Scriitorul a menționat faptul că deși până acum scria fragmente, acestea s-au transformat în poezii, pe care le numește fragmente pe vertical, pe care le vede mai sensibile, afectuoase și mai dulci decât ceea ce scria înainte.

 

Pe tot parcursul evenimentului a dominat o atmosferă plăcută, iar noi, studenții, am putut sa ne vedem îndrumătorii, profesorii într-un cadru relaxant, neoficial, mult mai lejer decât mediul academic, savurând câte o bere sau orice altceva și bucurându-se de compania unul altuia. A fost remarcabil să observam cât de mult public s-a adunat, un val mare de studenți, profesori și iubitori ai literaturii. Am realizam cât sunt de apreciați cei care și-au lansat trăirile și emoțiile în prezența noastră. La un moment dat, au existat și intervenții din partea publicului, printre care s-a numărat și discursul prorectorului USV, Mircea Diaconu. Domnul prorector a vorbit doar despre lucrarea lui Arthur Suciu, făcând următoarea afirmație apreciativă, extrem de marcantă:

„Arthur Suciu măsoară în poezia lui, mai bine decât o fac mulți alții, spiritul timpului acestei lumi difuze.”

Domnul Diaconu a mai accentuat pe parcursul discursului rolul timpului, recitând câteva dintre poeziile lui Arthur Suciu. În cele din urmă, după lansare, a urmat o mică sesiune de autografe, schimb de idei ți opinii, dar și un playlist muzical. (Sabrina Vacari, CRP 3)        Foto Saul Pop

 

                  Sabrina Vacari

You may also like...

Sari la conținut