Premii importante pentru Trupa de Teatru Studențesc ”Fabulinus” din USV

Teatru este arta de a transmite emoții prin expresivitate, un amestec de trăiri și semnale puternice atât verbale, cât și nonverbale. Arta teatrală este un magnet pentru talent și, inevitabil, o menire, pentru că acest spirit și această dăruire specifică unui actor nu se regăsește chiar în oricine.

Trupa de Teatru Studențesc ”Fabulinus” a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și a Casei de Cultură a Studenților Suceava, a fost apreciată în cadrul Festivalului Național Studențesc de Teatru Contemporan „ActFest” de la Galați cu nu mai puțin de trei premii. În cadrul celei de a IX-a ediții a festivalului, desfășurat în perioada 4-6 noiembrie 2022, studenții suceveni au fost recompensați pentru prestația realizată cu spectacolul ”Love me Tinder”, de Kata Gÿorfi, în regia lui Cosmin Panaite.

 

Trupa de Teatru Studențesc ”Fabulinus”, premiată la Festivalul Național Studențesc de Teatru Contemporan „ActFest”

 

Precum bine știm, talentul fără muncă înseamnă prea puțin, deci teatrul înseamnă și ore întregi de repetiții și lucru asupra ta, în calitate de actor. Ne bucurăm și ne simțim onorați că această frumoasă manifestare artistică se regăsește printre interesele și pasiunile studenților de la USV. Pe lângă efortul depus și repetițiile îndelungate, acești studenți, dispuși să includă lumea teatrului în viețile lor, au dăruit din timpul şi din ambiţia lor pentru a construi ceva frumos, iar noi ne bucurăm că munca lor a fost recunoscută la adevărata sa valoare.

Juriul festivalului gălățean i-a acordat Irinei Coștiug, studentă în anul III,  la Facultatea de Silvicultură din cadrul USV, premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal, iar ea ne-a oferit câteva impresii despre această experiență: „Deplasarea la Galați a fost una memorabilă. Am cunoscut mulți oameni frumoși și pasionați, am văzut multe piese de teatru care mi-au amintit cât de mult îmi place ceea ce fac și câtă muncă depune toată lumea pentru a ieşi ceva frumos. Este mereu o provocare sa jucăm în alte locații, deoarece trebuie să ne adaptăm rapid cu scena. M-am bucurat de fiecare minut petrecut acolo si întodeauna fac în așa fel încât să mă simt bine. Am rămas plăcut surprinsă când mi-am auzit numele, nu știam inițial cum sa reactionez, totul a decurs extrem de rapid. Această expierenţă a avut un impact pozitiv asupra mea și mă bucur că am avut ocazia să descopăr oameni noi, de la care să pot învăţa multe lucruri”.

                                                        Irina Coștiug

Luminița Andruh, absolventă a unui masterat la USV, a primit premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar şi ne-a spus și ea ce a însemnat această experienţă: „ În ceea ce privește experiență de la Galați, pot spune că a fost una extrem de plăcută. Ne-am bucurat de spectacol, de public. Am cunoscut oameni frumoși, tineri care iubesc teatrul, la fel ca și noi. În final, am cules o parte din roadele muncii depuse în timpul nenumăratelor ore de repetiții. Cel mai mult m-a bucurat faptul că am reușit să ducem în deplasare spectacolul și că am fost primiți la fel de bine, precum acasă, la Suceava”.

                                Luminița Andruh

În același timp, spectacolului „LOVE ME TINDER” i s-a acordat premiul pentru cea mai bună scenografie la categoria „amatori” și categoria „școli de teatru”.

Teatrului Studențesc ”Fabulinus”  își mărește echipa și, în curând, vor fi anunțate numele noilor membri ai trupei. Aceștia au fost selectați dintre cei 36 de studenți ai USV care au participat la castingul organizat anual, urmând a fi implicați în noua producție, ale cărei repetiții vor debuta în curând.

                                          Trupa de Teatru Studențesc ”Fabulinus”

 

Spectacolul ”Love me Tinder”, premiat pentru cea mai bună scenografie, a avut deja, de la începutul anului universitar, două reprezentații, următoarea fiind programată pe data 14 noiembrie, de la ora 19.00, tot în sala Auditorium „Joseph Schmidt”. Intrarea la spectacol va fi liberă. Vă așteptăm în număr cât mai mare, pentru a promova împreună și încuraja cultura și pasiunea pentru frumos.

Activitatea teatrului poate fi urmărită pe paginile de facebook și instagram, @Teatrul Studențesc Fabulinus Suceava.  (Sabrina Vacari, CRP III)

 

                       Sabrina Vacari

You may also like...

Sari la conținut