O carte considerată ghid de existență, un cod de norme care pot face lumea mai bună

La Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), în sala Auditorium „Joseph Schmidt”, a avut loc joi, 9 martie 2023, lansarea cărții (care a fost și teza de doctorat a autorului susținută la Facultatea de Teologie din Tesalonic), „Arhimandritul Cleopa Ilie, predicator și învățător al Evangheliei”, semnată de Arhimandritul Grichentie Natu.

Moderatorul evenimentului a fost arhidiaconul lector univ. dr. Vasile Demciuc, consilier Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, dar și cadru didactic la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, facultatea de Istorie și Geografie. O scurtă prezentare a cărții a fost făcută și de către prorectorul USV, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu. În continuare, au vorbit atât Arhimandritul Arsenie Popa, stareț al Mănăstirii „Sihăstria” Neamț, Arhimandritul Ștefan Gușă, stareț al Mănăstirii de la Vadu Negrilesei, cât și autorul cărții, Arhimandritul Grichentie Natu.

„Liniștea o găsim citind o carte, sufletul nostru se va bucura”, un moment cu totul aparte și special, în care pe lângă cuvintele puternice, încărcate de o spiritualitate imensă, audiența prezentă a avut parte la final și de vizionarea unui scurt documentar despre viața părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie și despre mărturisirile celor care l-au cunoscut, perioada în care părintele a slujit.

 

Teza susținută în Tesalonic și editată în limba greacă, mai apoi tipărită și în limba română, a constat în „A transmite valorile de aici peste granițe, a-l face cunoscut pe părintele Cleopa Ilie”, după cum a spus prorectorul Mircea A. Diaconu, care a apreciat că se poate vorbi despre două cărți, una despre Arhimandritul Grichentie Natu, carte ce îl reprezintă și care a presupus „o muncă de cercetare, sistematizare și identificare a surselor lui Cleopa Ilie”, și una despre părintele Cleopa, despre retorica nestudiată, naturală, venită din trăirea spirituală „o retorică afectivă, adevăruri profunde, clare, directe”.

E o carte în care se vorbește despre 30 de predici ale lui Cleopa Ilie, un orator desăvârșit, profund și o figură majoră a ortodoxiei „Toți ieșeau întăriți sufletește din chilia lui”, dar și în care este prezentată viața monahală, despre cum se trăiește în lume, un cod de convenții care pot face acest loc pământesc mai bun.

Starețul Mănăstirii “Sihăstria” Neamț, Arhimandritul Arsenie Popa, a vorbit despre viața și personalitatea părintelui Cleopa, “Un neegalat părinte duhovnicesc”, care avea “Darul răbdării și al smereniei” pe care continuu le invoca și care au rămas întipărite în memoria enoriașilor.

“Răbdare, răbdare, răbdare”, “Tu să taci, faptele să-ți vorbească”.

În cadrul manifestării, cuvântul a fost preluat de către Starețul Mănăstirii de la Vadu Negrilesei, Ștefan Gușă, care a făcut o comparație între Cleopa Ilie “luceafărul monahismului românesc” și duhovnicul său, părintele Paisie Olaru, “ca luna între stele”, comparație raportată la fraza sa de la începutul discursului “A fost odată ca-n povești/ A fost ca niciodată/ Din rude mari împărătești/ O preafrumoasă fată/ Și era una la părinți/ Și mândră-n toate cele/ Cum e luceafărul între sfinți/ Și luna între stele”. Acesta a anunțat și un proiect ce constă în construirea unei mănăstiri care preconizează să fie gata până în anul 2025, când va avea loc și canonizarea părintelui Cleopa și Paisie pentru a da acest nume lăcașului.

Spre finalul evenimentului, autorul cărții a subliniat motivul alegerii scrierii tezei de doctorat despre părintele Cleopa, “Întâlnirile personale cu veșnic vrednicul de pomenire părintele Cleopa Ilie încă din anii tinereții mele, 1979-1980, și adâncul meu respect față de persoana lui, m-au făcut să mă ocup în lucrarea mea de doctorat cu studiu și analiza lucrării sale omiletice pe care am susținut-o la Facultatea de Teologie a Universității  <Aristotel> din Tesalonic în decembrie 2015.”

O carte ce va rămâne un reper pentru ceea ce înseamnă o pagină din istoria monahismului românesc, “Ziditoare de suflet celor care o vor citi”.

În această carte se află „Mesajul unui om care a trăit cu adevărat pentru oameni” a subliniat moderatorul evenimentului, lector univ. dr. Vasile Demciuc.

Evenimentul s-a încheiat cu rostirea rugăciunii “Cuvine-se cu adevărat”, iar la ieșirea din Auditorium s-au oferit participanților doritori iconițe și cartea scrisă de Arhimandritul Grichentie Natu. (Andreia-Magdalena Mandici, CRP,II)

Andreia-Magdalena Mandici

 

You may also like...

Sari la conținut