Cum trăiesc fiecare zi ca mamă, educator specializat și student

Fiecare zi începe devreme, cu pași grăbiți, un program încărcat, ce nu-mi lasă uneori un moment de respiro. De la 7.00 dimineața până seara târziu jonglez între rolurile de mama, educator specializat și student. Alerg dintr-un loc în altul, încercând să ofer fiecărui rol o importanță egală, să ofer atenția și implicarea de care e nevoie. Nu m-am gândit niciodată să renunț, chiar dacă am avut diverse provocări și uneori oboseala își spune cuvântul.  Într-adevăr, mă-ntreb de multe ori cum reușesc sa le fac pe toate, ca mai apoi, când ajung și vad zâmbetele copiilor de la centru, când copiii mei îmi povestesc cu entuziasm despre cum le-a fost ziua sau când descopăr lucruri noi la cursurile de la facultate, îmi dau seama că oboseala merită.

Mamă și educator specializat, roluri care le îmbin astfel încât să fiu pentru fiecare copil acel sprijin de care are nevoie. Copiii de la centrul after school îi tratez cu aceeași grija cu care îmi cresc proprii copii. Pentru mine nu exista ai mei sau ai altora, există doar copii care au nevoie de iubire, îndrumare și siguranță.

O zi care părea perfectă

 Ziua de vineri părea una obișnuită. Totul a început conform rutinei mele. Dimineața, o fugă la facultate, la seminarul de „Tehnici de comunicare și negociere”, unde am discutat despre reciprocitate, autoritate, apreciere și consens. În timp ce analizam aceste concepte, mă gândeam cât de des le aplic involuntar în viața de zi cu zi, fie în interacțiunea cu colegii, profesorii, copii din centru și chiar cu copiii mei. După curs, am ajuns la centru și cum terminăm programul de teme mă gândesc să profităm de soarele blând al primăverii în parcul de la Lunca Sucevei. Odată văzuți în parc, copiii, entuziasmați, alergau și se bucurau de libertate, râsetele lor umpleau spațiul din jur. Aerul era plin de energie, era una dintre acele zile în care simțeam că tot efortul, dăruirea și implicarea pe care o pun în fiecare moment al muncii mele, într-adevăr, merită. În astfel de momente uit de oboseală, că poate am cursuri seara și proiecte de predat, atunci trăiesc doar momentul și bucuria copiilor.

Totul părea perfect pană în momentul în care un fum negru s-a ridicat amenințător în apropiere, schimbând total atmosfera. Curioși, pe rând veneau să mă întrebe ce se întâmplă. Încercam să-i liniștesc. ,, Este departe, nu trebuie să vă îngrijorați….”  explicându-le  ca nu este nimic grav, că suntem în siguranță, focul de vegetație izbucnit fiind dincolo de pod, pe malul celălalt al apei. Dar privirile lor exprimau îngrijorarea. O fetiță a izbucnit în plâns: ,, Mama e la serviciu, la mall. Dacă ia foc mall-ul?”

Am continuat să le distrag atenția, să păstrăm calmul, să-i îndemn să se bucure de moment, dar pe măsură ce flăcările s-au extins, panica a început să se instaleze.

Joaca și râsetele au fost înlocuite de frică, accentuate de vocea unui bărbat, care a venit strigând: ,, Părăsiți parcul! Focul se apropie de benzinărie.” Din acel moment, totul s-a transformat în haos. Copiii au început să alerge în toate direcțiile, speriați. Primul meu instinct a fost să-i adun pe toți laolaltă, să-i țin aproape, să nu pierd pe nimeni, pentru a ne mobiliza spre mijlocul de transport. Simțeam că fiecare secundă are  mare preț.

Printre imagini care se suprapuneau haotic, mi-a rămas întipărită în minte o mamă care încerca să împingă căruciorul pe panta alunecoasa și plină de noroi. Aș fi vrut s-o ajut , dar aveam deja mâinile ocupate, țineam copiii strâns, trăgându-i după mine, încercând să ne îndepărtam de acel loc.

În câteva minute, bucuria unei zile petrecute în parc, a fost mistuită de flăcările fricii.  În astfel de momente, realizezi că fiecare dintre noi luptă instinctiv să-și protejeze viața și pe cei dragi. Și, deși am reușit să mobilizez copiii, să ajungem cu toții în centru în siguranță, am realizat cât de fragili suntem în fața imprevizibilului. Aceasta experiență mi-a confirmat ceea ce știam deja, și anume că, așa cum, ca mamă, nu încetezi niciodată să-ți protejezi copilul, la fel, ca educator, înseamnă să-ți asumi o responsabilitate. Copiii din grija mea nu sunt doar niște nume pe un registru, sunt suflete pentru care devin un sprijin, o protecție și indiferent de riscurile pe care mi le asum, nu aș putea face altceva, pentru că în ochii fiecărui copil care se simte în siguranță lângă mine găsesc motivația de a merge mai departe.

Seara, când am ajuns acasă, n-am  avut  timp de odihnă, mă așteptau teme și proiecte. De cele mai multe ori ziua se încheie pentru mine undeva între 01.00-02.00 noaptea, dar în ciuda tuturor provocărilor, fiecare zi merită.  Fiecare zâmbet, fiecare lecție, fiecare moment face ca efortul să aibă sens, pentru că nu poți face meseria aceasta pe jumătăți, o faci cu toata inima sau deloc, iar eu am ales să o fac cu toată inima, în fiecare zi!

Între dăruire și responsabilitate, caut să creez un echilibru și chiar dacă fiecare zi e o nouă provocare, totodată este și o oportunitate de a lăsa o urmă în sufletele celor pe care îi ghidez. Fie că sunt mama, educator sau student, îmi trăiesc fiecare rol ca o cursă la care nu-mi permit să renunț și, oricât ar fi de greu, știu că fiecare efort depus astăzi construiește un viitor mai bun, atât mie, cât și celor din jur.  (Gianina Lupu, CRP II)