Cum navigăm prin dezinformare?
Răspunsul s-a dat astăzi în cadrul conferinței organizate de studenții de la specializarea Media Digitală, anul II, din cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, de la Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava, coordonați de asist. univ. dr. Iulia Sârghi-Covalciuc.
De la opinii, la exemple. De la cauze, la efecte. Pe fundalul clickbait-ului, studenții participanți au avut ocazia să își exprime nelămuririle și să primească răspunsuri legate de sancțiunile ce pot fi aplicate în cazul în care, voit sau nu, pot face parte din împărtășirea știrilor false și a conținutului de acest fel, avocatul George-Octavian Ciobîcă oferindu-le răspunsuri complexe, situații și cel mai important, modalități prin care putem combate fenomenul fake-news-ului.
Bias-ul de confirmare, efectul de turmă, ereditatea, mediul și educația au fost aduse în discuție și analizate prin prisma psihologului Ana-Maria Waskiewicz-Filioreanu. Studenții au putut dezbate opinii și convingeri, au exemplificat situații și au primit un răspuns ferm referitor la situații pe care le întâmpină în timp ce dau scroll pe rețelele sociale, urmăresc posturi de televiziune, sau citesc prin diverse medii articole.
Lector univ. dr. Arthur Suciu, scriitor și specialist în comunicare, a oferit studenților un cadru de ansamblu. I-a introdus în lumea știrilor și a informării, în „arta bunei cuvântări”, în ceea ce reprezintă cuvântul și puterea pe care îl are. De la a mângâia poate ajunge la propagandă. Este un fir foarte subțire, depinde doar de noi cum și cât îl întindem.
Fake-news-ul câștigă teren pe de o parte, pe de altă parte este înfrânt, devine ușor de recunoscut pentru că ne-am obișnuit cu autenticitatea, iar asta este ceea ce ne diferențiază în lume, în era tehnologică: realul. Fiecare gest, trăsătură, privire, expresie, fie ea rostită sau scrisă în descrierea unei postări ne pun în valoare în fața inteligenței artificiale. Este în puterea noastră să identificăm știri false, să facem research și să alegem ceea ce credem. (Georgiana Coșarcă, CRP I)

Georgiana Coșarcă

