Poezii

Zeul Singurătății

Am dansat străin pe drum,
Oameni nu-s, doar fulgi de scrum.
Parcă sunt, dar parcă nu,
Te vedeam în schimb pe TU!
Ai venit, apoi plecat,
Ca un pumn însângerat,
Ai lovit și fără milă,
Ai străpuns fața umilă!
Singuratic sunt numit,
Sunt nebun și pedepsit.
Am ales o cale grea,
Despărțit am fost de ea.
Am rămas doar eu pe tron,
E sfârșitul de sezon.
Drumul meu a fost abrupt,
Într-un spațiu corupt!

Floare de nea
E seară de iarnă, când ninge cu flori
Pe geamuri se văd patru mii de culori,
La masa de doi nu există suspin,
Și stând împărțim picătura de vin.
Se sparge paharul, îmi tai o speranță,
Iar sângele-mi curge direct pe făianță,
Tu stai și te uiți, de parcă e glumă,
Cum stau și răsuflu în două cu spumă.
Te rog fată dragă, deschide-mi un geam,
„Ții minte-nainte eu ție-ți spuneam,
Că gerul îngheață orice durere,
Și inima, nu se va bate-n putere”.
Așa ai făcut, fulgii intră pe geam,
În număr cu fulgii și gerul haram,
Îmi intră prin vene și rece se face,
În mine se naște război, ci nu pace.
Nu pot să mă mișc, dar pot ca să strig,
În loc de al tău, simt mirosul de frig,
Și vreau să te caut prin inima mea.
Acolo trăiește o floare de nea.
E seară de iarnă, când ninge cu flori,
La mine în casă doar două culori,
Un fulg ce trăiește în mare suspin,
Și-acea picătură-nghețată de vin.

Sunt artist…

Sunt artist, un om cu viață,
Om cu sentiment pe față.
Creator de amintiri,
Dăruiesc, primesc priviri.

Cânt o piesă fără voce,
Nu suport să mă sufoce,
Glasul celui care-i mut,
Omului cu cap de lut.

Inventez ce va fi mâine
Și pictez eroi și zâne,
Calc pe măști de teatru orb,
Și trăiesc ca negrul corb.

Dorm puțin, visez prostii.
Chipul sufletelor vii,
Mă doboară chiar și-n vise,
N-o să scap fără premise.

Voi fi veșnic doar pe foaie,
Versuri scrise trist pe ploaie,
Gânduri sincere-n cerneală,
Fix pe trandafir petală.

Sunt artist, în suflet plâng,
Inima în pumn mi-o strâng,
Îți aștept mesajul tău,
Iubirea sufletului meu!

Crima parfumului tău

Forțat mă uit la tine și genele îmi cad,
Îmi arzi buzele, ochii, pielea, părul ondulat.
Din capul meu și creierul se redeconectează!
Păstrând în minte chipul tău, accentuat de-o rază.

Parfumul tău – narcotic dulce, pare să mă fure,
Echilibrat așa cum sunt, începe să mă-njure,
Mă face om nebun, drogat, întunecat de dor,
Ferească Dumnezeu ce tare vreau să te “omor”!

Sălbatică privirea ta, îmi deapănă mișcarea,
Parfumul tău m-a strâns de gât ca să îmi ia suflarea.
Am vrut să mai trăiesc puțin dar șanse nu mai sunt,
Odată ce tu îmi lipsești și paru’ mi-e cărunt.

Te joci cu părul ondulat, începe-a ta hipnoză,
Să știi că eu mă satur greu și aş mai mai vrea o doză.
Sunt gata poți să mă omori, îmi faci inima scrum.
Am devenit al tău nebun – o crimă de parfum.

Flori de gheață

O cameră întunecoasă,
Te temi cumva? De ce te temi?
Ar trebui să nu-ți mai pasă!
Și liniștea îți sună în urechi,
Iar împrejur îți pare totul vechi?
De ce îți pare? Chiar poate așa și e, urât.
E liniște, e întuneric, de parcă totul este omorât.
Flori de gheață, se spânzură pe gemul meu,
Să le salvez? În mână se topesc mereu…
Atunci în care mod să fac ca să nu fugi de mine?
În camera întunecoasă, tu ești, m-apropii eu de tine,
Chiar nu te simt, inima de loc nu bate,
Ea s-a topit…
Ca flori de gheață ce m-au părăsit,
De ce se rupe “un ceva” când nu este legat?
Sau poate “el” era aiurea înodat…?

(Asta e mai ciudată puțin, puțini care o înțeleg)

Anul 3000
Într-o zi plină de soare,
Când tot vântur gânduri mici,
Ce va fi cu lumea oare?
Peste mii de ani voinici!

Și va fi oare această,
Frumusețe din prezent?
Sau va fi doar o livadă,
Construită din ciment?

Lumea plină de aliaje,
Iar copaci de plumb cu-argint.
Flori cu rădăcini de cupru,
Drumuri, case, labirint.

Oameni vii numai prin vise,
Lumea plină de roboți,
Sentimente – interzise!
Și conducători – despoți.

Profesorii de la școală-
Mecanisme de metal,
Ei predau numai chimie,
Mate doar în interval.

Supermarkete prin cosmos
Circulăm prin teleport,
Ne vom deplasa prin aer,
Vom uita noi toți de sport.

Viața noastră va fi scurtă,
Doar de șapte-zece ani,
Însă ne vom naște iute,
Foarte iute, dar pe bani.

Va conduce în Mold City,
O programă – Instagram,
Și vom cumpăra prin piață,
Oxigen la kilogram.

Și cu timpul omenirea,
Se va-ntoarce în trecut,
Să mai schimbe ce se poate,
Însă totul e pierdut.

Pot să spun actualmente:
„Prețuiți tot ce aveți,
Sentimentul și iubirea,
Totul ce aveți de preț!”