Ema Motrescu: ,, Când spui că ai nevoie de aparate performante ca să fii fotograf, e cum ai spune că îți trebuie oale bune pentru a fi bucătar”

Pasiunea ori se naște, ori o naști. În cazul Emei Motrescu sunt valabile ambele afirmații. Născută la Suceava și înconjurată de fotografie, Ema a crescut cu aparatul foto la îndemână, iar de cursurile de fotografie s-a apucat în clasa a cincea, la Palatul Copiilor din Suceava. Acum, este absolventă a Universității de Artă și Design – Specializarea Foto-Video, deținătoarea unui master în fotografie la UBB. Iar din acest an universitar susține, la Casa de Cultură a Studenților Suceava, un curs gratuit de fotografie pentru studenții din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.

Îi place când viața este cea care dictează regulile, iar momentul este generatorul deciziilor. Niciodată nu și-a căutat proiectele singură, soarta discret le pune în brațele ei. Fiind studentă și făcând naveta cu trenul Iași-Timișoara, a conceput proiectul fotografic Periplu de la Răsărit la Apus. Și, după cum ne-a explicat, „Acest proiect conține o serie de imagini alb-negru, realizate în perioada 2016-2018 și aduce în atenția privitorilor atmosfera din trenul IR 1883 cu ruta Iași-Timișoara. Poreclit și ”Trenul foamei”, nu este doar un simplu tren care traversează anevoios România ci este un tren care găzduiește de la prietenii pasagere până la fărâme de istorie. Această serie propune o incursiune printre poveștile reprezentaților unor generații diferite, cu profil socio-economic divers”.

Pandemia a făcut-o să revină acasă, la Suceava. Aici, parcă aștepta venirea ei proiectul pe care l-a denumit ,,În așteptarea timpului avut,,.

Ema Motrescu

În timpul declanșării stării de urgență, câmpul de după Metro sau ,,la Icar” a devenit locul de recreere pentru mai mulți suceveni, ,,câmpul verde” în mijlocul zonei roșii. Acolo, ca niciodată, s-a simțit paradoxul de a fi aproape, chiar dacă ești departe. Așadar, înarmată cu declarația pe propria răspundere și aparatul foto, Ema a început să iasă la Icar și să facă fotografii zilnic. În acest mod, a devenit martorul întâlnirilor de pe câmp și și-a propus realizarea unui proiect care, după cum ne-a spus Ema, „are ca inspirație perioada lunilor martie-mai 2020 și este rezultatul unor trăiri atât individuale, cât și colective care nu s-au mai întâlnit în lume până acum. Acest proiect propune o serie de imagini care reprezintă o fărâmă dintr-o oază de liniște creată de o comunitate mică de suceveni în perioada stării de alertă. Fotografiile au fost realizate în sensul de a documenta o perioada care marchează”. istoria.

Aproape orice fotograf contemporan are o pagină de Facebook sau Instagram pentru a-și promova lucrările, Ema este o excepție. Nu își expune lucrările la ,,scroll-ul” oricui, ci caută privitorul ei în sălile de expoziție. În acest mod, își va aștepta publicul la expoziția ,,În așteptarea timpului avut,, în primăvară, chiar pe câmpul unde a și făcut fotografiile.

În timpul pandemiei, sistemul online i-a îngenunchiat până pe cei mai revoltați specialiși să adere la el, ei bine, nu pe toți. Totuși, Ema optează în continuare pentru formatul tradiționalist și afirmă că formatul online nu satisface foamea spiritului creator. Pentru ea, partea cea mai complicată a meserie este procesul de selecție a fotografiilor, care poate dura zile, sau poate chiar săptămâni, și este aproape imposibil fără încă o pereche de ochi.

Ei bine, noi ne propunem să fim cei mai fideli criti, nu-i așa?

Xenia Gavriliuc, CRP