Poezia și filosofia
Poetul este un făuritor al cuvintelor. Îmbrăcat într-o haină ponosită, murdară de cerneală, lovește cu putere și dorință peste cuvintele ce se îndoaie sub greutatea condeiului. Poetul este melancolic, o chintesență profundă a lucrurilor și totuși neajutorat în fața filosofului. Asta spune Arthur Schopenhauer în lucrarea sa “Scrieri despre filozofie și religie”.
“Poetul aduce în fața fantezie imagini ale vieții, caractere și situații omenești, le pune pe toate acestea în mișcare și îl lasă pe fiecare să mediteze asupra lor atât cit îl duce mintea.” Ideea lui Schopenhauer se rezumă la faptul că poeții oferă lucrurilor și cuvintelor nesemnificative o nuanță mai densă a existenței, insuflă viață. Este adevărat, noi ca poeți nu creăm din poezie filosofie, adăugăm note cantitative în lucrări, dar totuși oferim cititorului libertatea de a alege și de a interpreta. Dacă creăm poezii triste, despre singurătate și durere, oferim cititorului posibilitate să se regăsească în acea singurătate, să plutească adânc în trecut.
Filosofia nu face acest lucru, nu permite cititorului să viseze cu ochii deschiși. Ea impune viziunea asupra lumii, aduce schimbarea în scoarța subțire a creierului, lovind ușor. Provoacă acutizarea celulelor nervoase ce se află în impas cu noua claritate, cu atâtea întrebări care necesită răspuns: “Opera filozofului vrea, dimpotrivă, să-i răstoarne întregul mod de a gândi, îi cere să declare tot ceea ce a învățat și a crezut până acum în domeniul respectiv drept greșit, timpul și osteneala drept irosite și s-o ia de la capăt: cel mult păstrează ceva moloz de la un înaintaș pentru a-și construi din el fundamentul.”.
De aceea, opera filozofului îl îndemână pe cititor să creeze ceva nou, să calce pe un pământ în formare, cu riscul că se va cufunda până la genunchi. Filosofia este un proces al facerii, se rupe o coastă din ideile deja existente, născând una nouă. Poetul însă creează un pământ solid, pe care cititorul calcă fără frică. El oferă deja o idee în chip cioplit, pe care ctitorul o privește din diferite unghiuri, analizându-și durerile lăuntrice. (Cristian Reznic, CRP II)
