Joker, revoltă socială, un mesager neînțeles al timpului

Joker este un personaj iconic al răufăcătorului și un criminal psihopat lipsit de sentimente. El apare în cărțile de benzi desenate în anul 1940, fiind creat de către Bill Finger, Bob Kane și Jerry Robinson. Dușmanul cu care se confruntă Joker este Batman, antiteza lui Joker, cel ce întruchipează partea bună a lucrurilor și lupta împotriva răului. Ei se definesc unul pe celălalt prin prisma luptei nesfârșite și prin istoria lor tragică. Părinții lui Batman fiind omorâți în copilărie, iar Joker fiind ratatul care a dus o viață mizeră, trăind izolat de către ceilalți. Ambele istorii au ajutat la consolidarea acestor personaje și au adus în prim plan gândirea celor doi asupra lumii și a vieții în general. Pe de o parte, dorința de a crea ordine în haos, iar pe de altă parte, dorința de a distruge ordinea creată și de a instaura haosul.

În toată perioada sa de existență, imaginea lui Joker s-a schimbat în conformitate cu normele societății noi, așa că de la apariția sa din 1940 și până acum Joker a cunoscut schimbări majore. Spre exemplu, filmul lui Christopher Nolan din 2008, unde Joker a fost jucat de către Heath Ledger, reprezintă un clovn psihopat, ucigaș în masă, schizofrenic și fără empatie. Însă, personajul Joker din filmul cu același nume din 2019, regizat de Todd Phillips, este mai mult un Joker psihologic, un clovn ce inspiră spre o mișcare revoluționară. În cele ce urmează voi analiza mai mult imaginea lui Joker din filmul lui Todd Phillips.

Todd Phillips în filmul său pune în scenă un Joker remodelat între două identități, Arthur Fleck și însăși Joker. Arthur Fleck duce o viață normală, trăiește cu mama lui într-un apartament mic. Lucrează ca clovn și încearcă să-și găsească locul său în societate. El consideră că menirea lui este de a înveseli oamenii. Însă, pe lângă imaginea aceasta simplă și normală a vieții sale, există o latură mai puțin plăcută. Arthur este singur și suferă de probleme mintale. Pe parcursul filmului se observă faptul că Arthur își construiește scene imaginative, de dragoste și alienare socială. Viața sa se împarte între realitate și imaginar, un loc sumbru și un loc plăcut, care se împletesc unul cu celălalt formând o lume a bizarului. Filmul reprezintă confruntarea cu cruzimea lumii moderne prin faptul că  Arthur este ocolit de către societate, toți se îndepărtează de el fiindcă este un ciudat, are o notă de diferențiere, tulburare de râs incontrolabilă. Un exemplu relevant este scena când Arthur este bătut de un grup de adolescenți pe o alee, iar oamenii trec pe lângă el nepăsători. Toată istoria filmului nu începe dintr-odată cu Joker, ci cu o descriere riguroasă a unui lung drum a lui Arthur.

Joker apare ca o ființă irațională într-o lume a raționalului. Adică depășește tot ceea ce ține de cultura raționalului și avansează într-o lume aprofundată a psihicului, gândirii contra rațiunii (contra lumii). În film el spune: “Ei râd de mine pentru că sunt diferit. Eu râd de ei pentru că sunt toți la fel.”. Observăm această ieșire a lui Joker din contextul absurdului. Dacă pentru lume există un sens în viață, pentru Joker acel sens este furat, scos din parcursul vieții sale. Joker se află pe cont propriu. Nu se rezumă la empatie celor din jur și nu este atașat de căldura înduioșătoare a vieții patetice ancorată în absurditatea sentimentelor, a familiei stabilite sau a prietenilor: “Vrei să știi cine îți sunt adevărații prieteni? Fă ceva oribil și vezi cine rămâne.” (Joker 2019). Pentru Joker nu rămâne nimeni. El construiește lumea din perspectiva sa. O lume a distrugerii, a suferinței și a eliminării rutinei socialului și a distanțării de sentimentalism. Propria noastră societate se luptă cu un dezechilibru de putere și bogăție.

Filmul este o punere în scenă a psihologiei moderne, a bolilor de care suferă lumea contemporană. Joker nu a avut destulă dragoste în familie și destulă atenție. Acest lucru s-a reflectat în viața matură și la transformat în ceea ce este acum, un psihopat antisocial și un revoluționar. Ca orișice copil care nu a avut parte de atenție în familie, ajunge la maturitatea să aibă nevoie de emancipare. Astfel, Joker omoară trei bărbați într-un tren de metrou. Prin acest omor se plasează în lumina reflectoarelor. Acest omor este țipător, se strigă metamorfozat, priviți ce am făcut, priviți sunt revoluționar! Așa ajunge Joker să-și satisfacă o nevoie, un gol. Își implantează în mintea sa ideea că a reușit. A reușit să producă furori, să capteze publicul afectat de sistem, concentrat pe trecut. Tot orașul Gotham vorbește despre crima respectivă. El sparge peretele dintre camera sa obscură a inhibării, a vieții privite în alb – negru și pătrunde spre un coridor a încadrării într-un mediu a culorii, unde bulversează viața abruptă. Joker ajunge prin această spargere în văzul lumii, ajunge să fie cineva. Toată schimbarea aceasta face parte din puzzle nemulțumirii sale.

Viața lui Joker e ca un joc de domino, se clădea piesă cu piesă până a ajuns să se oprească din proces în momentul omorului. Atunci toate piesele au căzut una după alta și viața lui se metamorfozează. Personajul său Joker este imaginea vieții începută de la zero. Se ajustează noi piese pas cu pas. Finalul este incert, nu se știe când aceste piese vor cădea. Dacă Arthur Fleck este personajul deplorabil și mizer, ignorat de societatea, atunci Joker vrea să fie întruchiparea revoluționarului, să distrugă dominoul vieții lui Arthur și să înceapă o nouă reformare o însuflețirii. Aș putea spune că Arthur este Adam al bibliei, din coasta căruia ia naștere Joker. Iar Joker la rândul său mănâncă din măr și nu decade, din contra se înalță spre nou. Oamenii Simt nevoia unui eliberator, de cineva care săi conducă spre o viață mai bună. Clasa de jos a orașului Gotham este un butoi cu pulbere, iar Joker este focul care aprinde acel butoi, cel care declanșează mecanismul arderii. Spune Mircea Eliade în „Unde ne e omenia?” că: Lipsa de omenie a lumii moderne se datorează tocmai faptului că e cârmuită de sferturi de oameni. [..] Va veni într-o zi un vizionar cu cap și fără inimă, sau cu brațe și fără ochi – și ne va da o lume nouă. O lume cu sânge și lumină, sau numai cu pietre, sau numai cu fier. Din care vor lipsi foarte multe lucruri bune, firește; lucruri bune care ar fi putut să nu lipsească. Ar fi putut, dacă în loc de mutilați, lumea viitoare ar putea fi făcută de oameni întregi. Joker este acel „vizionar”, care va aduce o lume nouă, o lume a dezastrului și a cruzimii, mai puțin a păcii și a binelui, dar pe care oamenii o vor accepta, din simplu fapt că au nevoie de un eliberator.

Joker este un mesager, asemănător cu Zarathustra a lui Nietzsche. El spune povestea a ceea ce se întâmplă atunci când o societate este aruncată în stradă. Clasa de jos se sufocă din cauza presiunilor economice și a incapacității de a avea grijă de ei înșiși, pe când clasa înstărită își multiplică averea. Societate nu este condusă de adevăr și bună dreptate, astfel că Joker este un nihilist. Adevărul este negat și de propria sa mamă, care a ascuns toata viața sa faptul că el a fost adoptat. Neagă o întreagă structură ierarhică de valori, coduri morale și legi, și societatea care nu mai poate digera adevăruri false. Bieții oamenii conduși de lumina unui felinar al neștirii.

Filmul este ca un proces de judecată, unde noi societatea crudă trebuie să răspundem pentru nelegiuirile noastre și pentru faptul că am creat un haos. Cu toții într-un moment sau altul putem ajunge un Joker, să vrem să ne revoltăm împotriva  sistemului. Suntem un produs al sistemului, suntem victime ale sistemului și partea întunecată din noi va vorbi într-o zi. Într-o zi vom canoniza răul din noi înșine. (Cristian Reznic, CRP II)