Avem nevoie de distincție între lucru și om

Citind „Eu și tu” de Martin Buber, am înțeles că noi nu înțelegem lumea. Trăim într-o iluzie. Am înțeles că lucrurile simple, de la un copac, până la un telefon sau un cadou special și alte multe lucruri, devin într-un final parte din noi sau chiar ne acaparează. Ajung să facă parte din ritmicitatea vieții noastre ciclice și ajung un concept indispensabil a traiului nostru.

Suntem mai atașați de aceste lucruri, decât de oamenii din jur, de oamenii pe care îi iubim. Este catastrofal ca un lucru banal să devină un “Tu”, adică o prioritate, iar esența existenței noastre ca mediu social, oamenii, să devină un „Acela”. Tu la Buber se referă la ființă, la persoana apropiată și trebuie să ne ferim de a face din Tu un Acela. Pe lângă aceasta Tu poate fi și propriul sine, care este la fel de corupt și inhibat în neștiință. Tu trebuie să rămână intact, să fie cercetat și experimentat, dar doar atât cât este nevoie. Dacă vom cunoaște tot despre o persoană, nu va mai avea acea aură de unicitate, misticitate, care ne-a atras ca să o iubim sau să o apreciem. Omul are un hotar de cunoștințe bine determinat, însă faptul de a nu-l lărgi, conduce la incomoditate, la frică și slăbiciune. Cunoașterea trebuie să respecte anumite limite, să nu depășească dincolo de acestea. În caz contrar, persoana devine un obiect de studiu gata șlefuit și banal, care nu-și mai reflectă rostul pentru noi. Consecința: Tu se transformă în Acela.

 

Noi ca oameni trebuie să păstrăm balanța dintre lucruri și ființe. Să nu-și piardă echilibrul într-o parte sau în cealaltă. Dacă acest lucru se întâmplă ne rupem de realitate și trăim într-un univers sec și nestatornicit. Există riscul să fim doborâți de propriile pietre de temelie iluzorie ce n-au fost încă cimentate. (Cristian Reznic, CRP II)  Foto generice – pixabay

 

       Cristian Reznic

You may also like...

Sari la conținut