Un vehicul electric folosind elemente impuse, provocarea cu care se confruntă în acest an echipajele de la Hard&Soft
Cea de a XXVIII-a ediție a Concursului Internaţional Studenţesc de Calculatoare Hard&Soft, organizat în perioada 14-21 mai de Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, a debutat luni și este în plină desfășurare în cadrul laboratoarelor facultății. Tema a fost lansată, cele 11 echipaje din România, Republica Moldova și Ucraina s-au pus pe treabă, în timp ce membrii juriului, proveniți în mare parte din Germania, Italia și Marea Britanie verifică zilnic pulsul realizărilor de la masa fiecărui echipaj.
Tema acestei ediții, una de altfel foarte actuală în condițiile tendințelor de astăzi, constă în construirea unui vehicul electric folosind elemente hardware impuse, la care pot fi adăugate alte elemente, în număr limitat. Echipele au primit un set de dispozitive și module care permit construirea vehiculului electric de dimensiuni reduse. Acesta va trebui să fie alimentat din surse de energie verde. De asemenea, au fost puse la dispoziția concurenților controlere dedicate pentru captura energiei și pentru încărcarea unor elemente de stocare de tip super-capacitor, precum și interfețe de comunicație WiFi.
Vehiculul astfel realizat trebuie să poată fi controlat de la distanță, fără fir, printr-o interfață web securizată sau o aplicație mobilă. El trebuie să se poată deplasa corect și să ruleze fără a fi conectat la surse externe de energie. Managementul energiei este un factor-cheie care trebuie avut in vedere. Opțional, vehiculul poate fi programat să navigheze independent, în baza unui scenariu de tip cursă cu obstacole.
Evaluarea produselor finale ale celor 11 echipaje va avea în vedere originalitatea realizării prin gradul de noutate corelat cu acoperirea cerințelor temei, complexitatea și nivelul de cunoștințe hardware și software astfel demonstrate, realizarea practică și validarea funcționalității conform specificațiilor temei, precum și abordarea tehnică inginerească pentru atingerea obiectivelor propuse. Managementul energiei și securitatea comunicațiilor reprezintă aspecte importante în cadrul evaluării.
Jurizarea finală va avea loc în cursul zilei de vineri 19 mai, în zona Atrium din Corpul E al Rectoratului Universității ”Ștefan cel Mare”, când echipajele concurente vor prezenta vehiculul în deplasare pe un traseu delimitat, în fața juriului competent și în cadrul unei expoziții publice. (Radu LUPAŞCU)