Program de studii universitare unic în Europa: Masterat în domeniul rezilienței în educație
Începând cu anul academic 2023 – 2024, Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava va deschide o nouă oportunitate de formare, prin programe de masterat, adresată candidaților din întreaga lume. Astfel, în cadrul programului ERASMUS MUNDUS, candidații se vor înscrie la concursul de admitere pentru programul de studii de masterat Erasmus Mundus Joint Master in Resilience in Educational Contexts – EMJM FLOURISH, un program unic, dezvoltat în cadrul unui consorțiu universitar european cu adresabilitate la nivel global.
Erasmus Mundus Joint Masters (EMJM) reprezintă programe de studii de nivel avansat, integrat, oferite de către un parteneriat internațional format din instituții de învățământ superior. FLOURISH este un astfel de program, care propune o abordare inovativă, cu scopul de a oferi posibilitatea absolvenților din domeniile educației, psihologiei, științelor sociale, educatorilor și practicienilor de a dezvolta contexte care să promoveze reziliența, pentru a-i abilita pe copii și tineri cu resursele și competențele necesare de a face față în mod eficient provocărilor din propriul traseu educațional și de dezvoltare.
Programul este oferit de un consorțiu coordonat de Universitatea din Malta, alături de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Lisabona din Portugalia și Universitatea Creta din Grecia. La acest parteneriat se adaugă participarea altor cinci universități: Dalhousie University, Canada, Universitatea Pretoria, Africa de Sud, Universitatea Orebro, Suedia, Universitatea Sao Paolo, Brazilia și European School Psychology Training Centre din Germania. Studenții vor avea ocazia să studieze într-un mediu internațional, câte un semestru la fiecare din cele patru universități, de a întâlni specialiști în domeniu din întreaga lume, iar în perioada verii vor putea participa la cursurile școlii de vară organizate în Africa de Sud.
Joint Master in Resilience in Educational Contexts este primul program internațional în domeniul rezilienței propus de către un consorțiu internațional format din universități, care furnizează o oportunitate unică pentru viitorii lideri în crearea contextelor și sistemelor educaționale care să promoveze reziliența.
Aplicațiile pentru burse s-au deschis în luna decembrie 2022 și se vor închide pe 15 februarie 2023.
Din partea USV, coordonator al programului este conf. univ. dr. Aurora Adina Colomeischi.
Mai multe informații se găsesc pe pagina proiectului: www.flourishproject.mt