Spectacolul AUTOPORTRET – ultima reprezentație
Teatrul Studențesc Fabulinus, trupa de teatru a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava și a Casei de Cultură a Studenților Suceava, va invita la cea de-a șaptea reprezentație a spectacolului AUTOPORTRET, marți 21.06.2022, ora 19.00, la sala Auditorium Joseph Schmidt!
Spectacolul este un exercițiu de introspecție care depășește granița scenei și se extinde spre spectator. AUTOPORTRET pare un spectacol despre povești personale, un spectacol mărturisire, dar prin modul în care a fost conceput și prin modul în care livrează poveștile devine un instrument de cercetare personală asupra unor teme profund umane. AUTOPORTRET este un spectacol care pleacă cu tine acasă și continuă să îți chestioneze subconștientul. Nu doar textul/textele cât elementele pe care e construită structura deschid întrebări noi sau vechi despre relația noastră cu noi înșine, cu lumea înconjurătoare, cu natura și oamenii, cu ritualurile, obiceiurile și chiar cu viața însăși.
Actorii își joacă propriile roluri imitând jocul copiilor cu diverse obiecte, jucării. Dacă spre copii privim cu amuzament atunci când decid soarta jucăriilor lor, joaca actorilor cu miniaturile capătă o dimensiune gravă, încărcată de greutatea responsabilității deciziilor și consecințelor, pierde ușurătatea jocului și capătă povara realității imediate. Tot acest joc reconstruiește neliniștea și tensiunea vieții, păstrând totuși nota de tandrețe a jocului, duioșia amintirii.