COSMIC – Poezia sub mii de stele, la Observatorul Astronomic al USV
Casa de Cultură a Studenților din Suceava invită publicul să celebreze Ziua
Internațională a Poeziei alături de Teatrul Studențesc Fabulinus, prin spectacolul COSMIC, care
revine în sala Planetariu a Observatorului Astronomic USV pe 21 martie, de la ora 19:00.
Această reprezentație specială este oferită cu intrare liberă, în limita locurilor
disponibile, fiind organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Casa de Cultură a
Studenților Suceava, în parteneriat cu Casa de Poezie Light of Ink, ca omagiu adus poeziei
contemporane și întâlnirii dintre cuvânt și cosmos.

Suportul de text pe care este construit spectacolul COSMIC este o înlănțuire de poezii și
fragmente de poezii scrise de liceeni ai Colegiului Național „Petru Rareș” din Suceava, membri ai
Clubului de poezie „Light of Ink”, coordonat de profesorul Gheorghe Cîrstian.
Spectacolul își propune să ridice întrebări despre ordinea din haos și despre haosul din
ordine, invitând publicul la o incursiune mai ales auditivă, despre liniștea și neliniștea din noi,
dominată vizual de atmosfera cosmică din Planetariu. În distribuție se regăsesc
actrițele Luminița Andruh, Gabriela Opria și Ioana Stempel, în regia lui Cosmin Panaite,
iar Cezar Leșanu, muzeograf al Observatorului Astronomic și doctorand la USV, semnează
operarea proiecțiilor care creează universul vizual al spectacolului.
Serviciul de Relații Publice, Comunicare și Imagine
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

