Maturitatea emoțională — ceea ce nu vine “cu vârsta”, dar pe care o dezvolți

Tot mai des auzim despre termenul din psihologia populară, numit „maturitate emoțională”. Oriunde te uiți, găsești discuții de genul:

• „Este necesar să îți controlezi emoțiile”
• „Trebuie să ai un comportament asumat”
• „Gândire critică”, etc

Însă ce este cu adevărat această maturitate emoțională?

De vreo trei ani „înot” în sfera psihologiei — nu la facultate, ci într-un studiu și o practică constantă, aproape zilnică. Totul a început de la disconfortul anxietății post-adolescente, un fel de „angoasă existențială” (după scrierile lui J. Lacan). Atunci am ajuns pentru prima dată la psihologia analitică jungiană și Gestalt, unde am găsit răspunsuri.

Lipsa de înțelegere a propriilor emoții, a propriei individualități, face parte din viața fiecăruia dintre noi. Din păcate, societatea în care ne-am născut are un nivel scăzut de autocunoaștere, iar inteligența emoțională se menține, în mare parte, la nivelul vârstei de 14 ani pentru mulți membri ai societății. Din copilărie nu am fost învățați cum să ne gestionăm emoțiile, stările, cum să trecem peste frustrări și să integrăm orice experiență. Când plângeam, primeam critici și strigăte. Când aveam nevoie să învățăm cum să gestionăm furia, eram învățați că „furia este rea”. Când manifestam voința proprie și autenticitatea, eram rușinați și pedepsiți. Pentru a păstra sentimentul de acceptare din partea părinților și a societății, am ales să reprimăm părți din noi, să le ascundem, însă ele nu au dispărut.

Am acumulat multe umbre în interiorul nostru, presate sub un strat de credințe și valori sociale, frică de respingere, vină și rușine, care ne-au dezbinat autenticitatea în părți interioare „bune” și „rele”. Iar la începutul „maturității legale”, tot ce am ascuns în noi iese la suprafață sub forme neplăcute: anxietate, frici inconștiente, frică de abandon, dificultăți în a simți și exprima emoțiile. Unii dintre noi ajungem să spunem: „Nu știu ce vreau de la viața asta”, „Cine sunt eu?”, „Cum sunt eu?”.

În acel moment începe adevărata maturitate: atunci când ai de ales — ori îți asumi responsabilitatea pentru lumea ta interioară, ori continui să eviți să privești în tine, iar comportamentele abuzive, imature și distructive față de ceilalți vor continua, în timp ce vei crede că ei sunt „răi”, iar tu „ok”.

Ei bine, maturitatea emoțională începe în clipa în care începi să privești în tine ca în cauza tuturor lucrurilor din viața ta și începi să realizezi că:

• „De fapt, el/ea nu este un om rău pentru că e arogant(ă), ci pentru că eu văd în el/ea ceea ce nu-mi permit să văd în mine — criticul din mine.”
• „De fapt, el/ea nu este cringe pentru că poate fi vesel(ă), fericit(ă), activ(ă) social, ci pentru că eu nu-mi permit să fiu la fel ca el/ea.”

Maturitatea emoțională are o consecință inevitabilă:

Ajungi să realizezi că realitatea pe care o considerai până acum validă era, de fapt, o proiecție a stărilor tale interioare pe care nu le-ai cercetat îndeajuns. Îți dai seama că ceea ce vezi în alții și ce îți provoacă o reacție emoțională intensă este, de fapt, despre tine și lumea ta interioară.

Maturitatea emoțională este despre a fi sincer cu tine însuți.

Este despre a accepta realitatea așa cum este, fără a-i atribui conotații colorate de propriile tale emoții, frici și insecurități, ceea ce, în consecință, duce la o percepție mai obiectivă și realistă asupra vieții.

Alte efecte pozitive ale maturității emoționale:

• Nu mai poți crea relații abuzive sau toxice, pentru că observi manipulările, insecuritățile și proiecțiile oamenilor asupra ta.
• Nu mai poți să te prefaci că te simți bine cu o persoană care, de fapt, își manifestă pe tine propriile complexe și frici.
• Devii slab influențabil(ă), gândești critic, ești mai împăcat(ă) cu tine și ajungi să fii înconjurat(ă) de oameni în egală măsură maturi emoțional, ceea ce facilitează satisfacția personală și calitatea vieții.

De aceea, maturitatea emoțională reprezintă singura cale către o viață împlinită. Pentru că noi suntem complet responsabili de ceea ce se întâmplă în interiorul nostru.

Mereu avem de ales cum reacționăm în fața situațiilor, și mereu putem decide dacă rămânem într-o poziționare infantilă sau alegem una matura.

Crezi ca ești destul de puternic să accepți adevărul?

(Tudor Golubenco, Resurse Umane, II)

Foto generice- pixabay