Când versurile devin monedă de schimb

Poezia este cântecul sufletului, iar la data de 17 mai, în intervalul 10-15, „Book Cafe” a fost inundat de tot felul de „melodii”. Unele mai zbuciumate și întunecate, pline de trăiri și emoții greu de dus, altele pline de erotism și frenezie, unele cu tentă umoristică, iar altele așternute în fugă cu disperare, pentru a grăbi întâlnirea cu savuroasa cafea de dimineață. În cadrul deja consacratului festival ZNSt („Zile și Nopți Studențești”), „Book Cafe” a oferit ceai sau cafea în schimbul sentimentelor și a cuvintelor înșirate armonios pe foaie. Adică, versuri.

În total, au fost circa 130 de catrene sau mici poezioare realizate de către studenții suceveni și tot atâtea cafele sau ceaiuri oferite la schimb.

Foarte mulți studenți, dar și profesori au luat parte la manifestarea care impulsionează spiritul creativ și plăsmuirile estetice din punct de vedere literar. Aceștia au avut la dispoziție creioane și bilețele, componente necesare pentru a realiza trocul de factură artistică.

Printre cei prezenți la cafeneaua universității l-am întâlnit pe studentul Alexandru Neamțu, redactor la Radio USV, care socotește această zi o conjunctură justă de a recurge și la alte deprinderi în ceea ce privește scrisul, pe lângă cele moderne: ,,Mie mi se pare ceva foarte productiv. În primul rând, stimulează creativitatea pentru că, în același timp, noi nu mai scriem decât pe telefoane, pe laptopuri, pe calculator. Mi-am dat seama că n-am mai luat demult un pix în mână sau un creion sau orice instrument de scris și mă uitam la scrisul meu și am zis că uite ce urât scriu. N-am mai scris de foarte mult timp de mână pentru că folosesc doar laptopul încontinuu doar laptop, laptop. Mâna mea s-a dezobișnuit și atunci a fost mult mai bine că am avut ocazia asta să văd și eu unde mă situez în a scrie”.

Așa cum am menționat anterior, au fost și profesori care s-au dovedit foarte încântați de această activitate: ,,Cred că este o campanie deja de tradiție la Universitatea” <Ștefan cel Mare> . Mă bucur că s-a reluat în acest an, observ ca studenții sunt foarte încântați și se implică cu tot felul de versuri creative. Cu toții scriu astăzi versuri, studenții de la CRP au marea provocare astăzi să scrie versuri despre specializarea lor, iar studenții de la Media Digitală deja au scris și ei versuri tot despre specializarea la care ei studiază. Așa că e o bucurie și un mod de a promova specializările și a spune încă odată hai la USV!”, ne-a spus cu mult entuziasm Iulia Sîrghi – Covalciuc coordonator la Radio USV.

                       Studenții de la Comunicare și Relații Publice, anul I

 

Studenții de la Comunicare și Relații Publice, anul I au scris versuri prin care au dorit să-și promoveze specializarea. Iată câteva dintre creațiile lor:

 

PR, publicitate

La CRP le înveți pe toate

Înscrie-te la noi la facultate

Și dezvoltă această abilitate.

—————-

Astăzi e ziua cea mai tare

Stăm la soare, la taclale

CRP de viitor

Chiar ai parte de umor.

———————

Cu noi la CRP

În incinta USV

Hai la curs, la seminar

Și restanță, iar și iar.

——————–

Vrei să faci comunicare

Și să fii student cu nume mare?

Ești ambițios, puternic

De relații publice dornic?

Te așteptăm la CRP

Cu curaj și ambiție!

———————-

Dacă vrei să te distrezi, te invit aici cu noi

Ca să ai tot ce visezi și să uiți și de nevoi

Multe fete frumușele

Cu păr lung și ochi din stele

Te așteaptă să le arăți

Tot, tot, tot, dar tot ce poți.

 

Nu e ușor să scrii versuri și nu e deloc banal să scrii versuri. A scrie, mai ales poezie, e o dovadă de profunzime, empatie și căldură, nu oricine poate scrie versuri, pentru că nu oricine deține acea sensibilitate caracteristică doar poetului. Patru versuri în schimbul unui ceai sau a unei cafeluțe ni s-a părut o idee genială, o stimulare a creativității și un pas înainte spre autocunoaștere, cine știe, poate și-a descoperit cineva talentul ascuns la una dintre măsuțele cafenelei universității?

                     Foto – https://www.facebook.com/mihai.dimian.7

 

Prorectorul USV, prof. dr. ing. Mihai Dimian, după ce a citit toate versurile le-a ales pe cele care l-au impresionat cel mai mult, postându-le pe pagina sa de socializare, cu următorul mesaj:

“Pe lângă Eminescu, Stănescu şi Minulescu am citit şi multe catrene ce par originale. Astfel, alegerea mea din seara aceasta este:

<Când ochii mei te căutau pe tine

Tu căutai trecutul tău în locul lor,

Abia atunci când n-ai mai dat de mine

Ai înţeles şi tu ce-nseamnă dor.

În linişte ţi-ai îndreptat spre mine pasul

Şi drum ai construit să nu te pot uita,

La margine de drum ai pus apusul

Şi în tăcere m-ai adus în lumea ta. >

Ani, CRP, Anul II

p.s. Acum trebuie să văd ce premiu doreşte .”

 

În concluzie, a fost un eveniment extrem de frumos, bine gândit și, cel mai important, foarte educativ.

(Diana – Maria Poenaru și Sabrina Vacari, CRP, II)

Foto – Ana-Maria Dăscălescu

 

        

    Diana – Maria Poenaru                                          Sabrina Vacari                                    Ana-Maria Dăscălescu

You may also like...

Sari la conținut