Haosul gândului și al sufletului

Ce-ar fi haosul? Dar să gândim mai filozofic. Să lăsăm dicționarele pline de amprente și foi îngălbenite de trecerea timpului. Nu haosul cu sens propriu, dacă vă întrebați voi, ci haosul sufletului și a gândului. Cum ar fi posibil de înțeles acest haos? Singurătatea și liniștea profundă sunt cheia răspunsului.

Această cheie deschide lacătul unei lumi în care gândurile dau buzna ca o mare învolburată în timpul unei puternice furtuni. Gândurile se izbesc de malurile creierului și creează imense talazuri. Aceste talazuri create din cuvinte, cioplesc creații. Această cioplire se numește meditație. Pentru a reuși finisarea creației și punerea gândurilor într-o ordine, e nevoie de liniște. Profunda liniște și doar bătaia ceasului să se audă, pentru a ști exact cât ne mai rămâne. La o masă, printre cărți, ne avântăm pe marea învolburată. Cuprinși de setea rezolvării, urcăm pe corabie și navigăm. Când vedem o lumină ce se strecoară printre picături și ceața densă, un mal în depărtare și ceasul bătând sfârșitul, știm exact că am învins.

Haosul gândului fuse rezolvat. Ne mai rămâne cel a sufletului. Aici e cel mai simplu. Întâmplările și nu în ultimul rând dragostea, creează o imensitate gălăgie și ruperea țesuturilor sufletești. Pentru a nu mă repeta, tot ce fuse enumerat mai sus se va numi pulbere. Acest conținut în granule surii, împachetat frumos într-un săculeț de piele, se aprinde în momentul, când o zbuciumare adâncă scânteiază înăuntru-l sufletului. Apare acea ființă în toată firea, o eleganță și frumusețe, ce străluce în razele soarelui. O cucoană cu apucături sălbatice, ce te găsește chiar și din cele mai neaccesibile locuri. Apoi, cu puterea ei vrăjitorească, te otrăvește cu veninul numit Iubire. Îl bei dintr-un pocal de aur spălăcit, scăldat în negreață.

Vrăjit, nu mai poți scăpa. Petreci zile în șir cu ea. Sub cerul liber te plimbi, admiri peisaje și asculți simfonii naturale. După toate acestea, ea găsește cea mai scârboasă metodă și cele mai morbide cuvinte, pentru a-și justifica plecarea. În momentul acela se aprind granulele surii și o durere acută te pătrunde. Iar tu stai singuratic în casă, încercând să țeși noi fire sufletești. Însă ele se rup și rana curge. Iar tu privești la săculețul de piele, ce arde într-o flacără neagră. (Cristian Reznic, CRP I) 

Foto generică – pixabay

     Cristian Reznic