Cum m-am lăsat de facultate

La ce facultate să îmi depun dosarul? Ce vreau să fac pe viitor? Ce vreau să devin ?

Cu aceste întrebări mă trezeam în fiecare dimineața după examenele de bacalaureat. Fiind o persoana interesată de mai multe domenii, cum ar fi, drept, relații publice, economie, informatică, îmi era foarte greu să-mi aleg profesia, o profesie care să îmi ofere satisfacție, dar și motivație de a fi cea mai bună dintre cei mai buni.

În 2018, după târgul universităților, am depus actele la 4 facultăți. Eram sigură că n-am să fiu acceptată la câteva dintre ele…  Așa că mă gândeam că nu îmi va fi foarte greu să aleg… Dar, am fost acceptata la toate patru și,  altă problemă acum, nu știam pe care să o aleg, care mă definește …

Făcând o analiză asupra notelor mele din liceu, am decis să aleg profilul tehnic, secția Calculatoare, gândindu-mă că „unde am note mai mari, înseamnă ca acolo îmi e locul”.

Cu zâmbetul pana la urechi, așteptam cu nerăbdare prima zi de facultate, neștiind cum e să fii studenta, departe de casă, într-o alta țară și alt oraș.

După două săptămâni de așteptare, cu vise și speranțe mari, ajunsă la facultate, am început sa studiez din greu profilul ales, dând peste greutăți, obstacole, stări de panică… Mă gândeam la un moment dat că nu am să mă descurc…

Cu ajutorul colegilor, și a profesorilor toleranți și foarte buni pedagogi, am reușit să fac față primului an. Avusesem și o restanță, nu ești student dacă n-ai o restanta, așa zic unii.  La prima vede pare amuzant, însă nu e, dar am trecut și peste asta.

A început anul II, aveam oarecare speranță ca va fi altfel, ca am să găsesc pasiunea, dorința de a merge înainte. Mă gândeam că primul an nu e niciodată ușor, că îmi trebuie timp pentru a mă adapta, pentru a descoperi pasiunea pentru ceea ce făceam.

La sfârșitul semestrului I, îmi venise ideea să mă las de facultate, nu mai pot, nu e pentru mine, îmi spuneam. Simțeam că făceam ceva greșit.  Învățam lucruri extrem de interesante la facultate, profesorii erau minunați, colegii la fel. Dar simțeam ca fac ceva greșit, simțeam că nu este locul meu acolo, chiar dacă mă pregăteam pentru o meserie cu multe perspective, din toate punctele de vedere.

Cu acest gând am trecut în semestrul II. Am învățat „de am rupt cărțile”, am tras din greu, am evitat orice ieșire în oraș, orice petrecere, orice ce  m-ar fi făcut să pierd dorința de a învăța. Nu putea să mă las distrasă de altceva, fiindcă învățasem fără dorință, fără pasiune, fără interes și, dacă aveam să îmi permit o mică ieșire, planul meu de a finaliza anul cu bine risca să eșueze .

După sesiunea de vară, am depus o cerere pentru a-mi retrage documentele de la facultate.  Am fost mai decisă ca niciodată, nu mai puteam continua așa, nu mai puteam să studiez ceva ce nu era pentru mine, ceva ce nu îmi făcea nici o plăcere. Nu aveam cui să reproșez nimic. Aveam toată admirația pentru profesorii pe care i-am avut, dar și pentru colegi.

Depunerea cererii a fost un gest spontan, chiar dacă ideea încolțise în mine de mai multă vreme. Urma să-mi anunț și părinții despre pasul meu și să dau explicații acasă, multe explicații. Însă am fost înțeleasă, părinții au înțeles de ce am decis să mă retrag de la facultate. O facultate cu profil tehnic.

Am făcut un an pauză, am fost acasă și am muncit. Și m-am gândit… La ce aș vrea să fiu, ce să fac, ce mă reprezintă .

În toamna anului următor, mi-am depus din nou dosarul la facultate, de data aceasta, fiind sigură de alegerea pe care urmează sa o fac.

Și, ce să vezi, aceleași sentimente de fericire, de nerăbdare, doar că de data erau intensificate de cel puțin10 ori, deoarece eram convinsă că acum sigur mi-am găsit locul, că acum sigur am să studiez ceea ce mă pasionează, că acum sigur va fi altfel.

Și a fost…

Sunt acum în anul I, semestrul II, la facultatea cu profil uman. La Litere. La Comunicare și Relații Publice. Ce pot să zic ? Doar că sunt mulțumită de alegerea făcută, sunt moral liniștită și cu sufletul împăcat, studiez ceea ce îmi place, fac ceea ce mă pasionează. Ba, datorită acestei facultăți și activităților extracurriculare,  am descoperit și niscai abilități pe care le am și despre care nu știam.

Am tot fost întrebată de cei din jur:  nu ți-a fost greu să iei așa o decizie ?  Să schimbi facultatea? Să renunți după doi ani? Să o iei de la zero?

Sincer, mi-a fost greu, îmi era frică să nu dau din nou greș, îmi era frică de faptul că nu voi găsi ceea ce este mai aproape sufletului meu. Faptul că am început de la zero nu mă sperie și nu m-a speriat niciodată, nu îmi e frică de schimbări, nimănui nu ar trebui să ii fie frică.

La atâtea întrebări care mia-u fost adresate, vin și eu cu una: de ce mi ar părea rău? Am studiat doi ani de zile un domeniu nou, am aflat câteva secrete sau, cum se zice – „lifehack-uri”, care îmi ușurează viața de acum și mă vor ajuta și pe viitor. Am învățat lucruri noi și am cunoscut oameni minunați. Cu colegii de la fosta facultate țin și acum legătura și ne mai întâlnim prin campusul universității.

Sunt de părere că, în viață, nu trebuie sa regretăm nimic. Alegerile din trecut ne formează. Datorită alegerilor pe care le facem zi de zi ne formăm ca oameni. Cu bune și cu rele. Iar dacă dintr-o alegere „greșită” mai învățăm câte ceva, atunci chiar nu are de ce să ne pară rău. Mie nu îmi pare. Nu regret nimic. Frica e doar în mintea noastră.

Am să fiu un pic clișeică, dar cine nu riscă, nu bea șampanie. (Vlada Stroici, CRP, I)

   Vlada Stroici