Crăciunul nu ocolește nicio inimă
Pe tot parcursul lunii decembrie si mai cu seamă în apropierea Crăciunului se întâmplă ceva cu oamenii. Parcă fără să își propună, devin mai empatici, mai calzi și mai atenți la cei din jur. Întind o mână de ajutor acolo unde este nevoie și se apropie cu delicatețe către cei care se simt singuri și au lipsuri. Comunități întregi se mobilizează, strâng bani, alimente și ajută pe cei care au nevoie. În această perioadă, oamenii își accesează niște laturi ale ființei lor care sunt deosebit de frumoase. Se formează grupuri care colindă, care împart bucurie și mângâiere. Oamenii se întâlnesc, se privesc cu căldură, se salută și își dau mâna. Se simte mai multă dragoste și atenție față de aproapele nostru. Așa cum luminițele bradului schimbă atmosfera unei camere, gesturile mici de bunătate schimbă lumea din jur, iar oamenii devin purtători de lumină.
Mă uimește mereu că această deschidere apare cu atâta putere tocmai acum și nu în orice perioadă a anului. Poate pentru că, în adâncul nostru Crăciunul atinge ceva foarte sensibil. Dorința de a dărui, de a fi aproape de celălalt pare să vină dintr-un loc mai adânc, ca o chemare a inimii.
Milostenia, așa cum o înțeleg eu, nu începe cu lucrurile pe care le oferim, ci cu modul în care ne apropiem de celălalt. Hristos se naște într-un spațiu sărac, mic și fragil, iar acest fapt spune mai mult decât orice încercare de a raționaliza manifestările dragostei noastre față de aproapele nostru. Prin felul în care vine pe lume, Hristos ne arată că adevărata apropiere cere smerenie și fragilitate. Crăciunul vorbește despre o iubire care se oferă fără zgomot, despre o prezență care nu cere nimic, dar care schimbă totul.
Și totuși, știu că nu pentru toți Crăciunul este lumină. Sunt oameni care ajung în această perioadă mai obosiți, mai triști și singuri. Poate ești chiar tu. Și poate că în întunericul și deznădejdea inimii tale nu reușești să regăsești nicio urmă de bucurie, nici o sărbătoare, doar o apăsare.
Nu toți reușim să primim bucuria sărbătorii cu zâmbetul pe buze, sau cel puțin nu cu un zâmbet adevărat, ci mai degrabă forțat de circumstanțe. Pentru unii, magia sărbătorilor se primește în tăcere, cu adevărul așa cum este el. Cu puținul pe care îl poți duce. Poate cu un oftat, cu o oprire din fugă sau doar cu gândul că „atât pot acum”. E suficient să lași o ușă întredeschisă, o rugăciune scurtă dar dintr-o inimă sinceră care permite dragostei să ia naștere și în ieslea inimii tale. E de ajuns să nu te închizi de tot.
Crăciunul îmi amintește că iubirea se trăiește în lucruri simple, că suntem chemați să fim lumină unii pentru ceilalți, să împărtășim bunătate și iubire cu toți cei din jur, așa cum Dumnezeu Însuși și-a arătat iubirea față de noi, iar pentru cei care în aceste momente au inima frântă, se află sub greutatea gândurilor și sunt îndurerați, poate cel mai bun lucru pe care îl putem face acum este să încetinim, să facem liniște și să ascultăm colindul propriei noastre inimi. (Ana-Maria Onofrei, CRP I)
