Român sau basarabean, toți suntem același neam!

Sunt venită de peste Prut, dintr-un oraș frumos cu numele Soroca. Dacă nu l-ați vizitat vreo dată sau nici măcar nu ați auzit despre el, atunci o să încerc să vă provoc să o faceți, pentru că avem urme de istorie ce ne leagă foarte strâns. Vorbesc despre cele două fortărețe construite sub conducerea lui Ștefan cel Mare, la diferență de doar câteva decenii: ,,Cetatea de Scaun a Sucevei” și ,,Cetatea Soroca”. Am decis totuși să-mi las bătrâna cetate și să vin la Suceva pentru a-mi continua studiile. De ce? Pentru că aici sunt mai avantajată decât acasă și cred că acest răspuns l-ar avea aproape fiecare student basarabean venit în România. Nu aș vrea să ating tema politicii, dar am impresia că guvernarea din Republica Moldova este doar o piesă de teatru prost jucată, cu un scenariu de doi bani. Eu am preferat să nu fiu spectator al acestei piese, pentru că nu îmi place să văd ceva jucat fals, fără suflet și dăruire.

Mi s-a părut logic și rațional să merg acolo unde mi se oferă mai multe și anume: cămin asigurat, bursă de basarabean, gratuitate la călătoriile cu trenul, reduceri la abonamente în transport public și, cel mai important, studii care nu sunt influențate de grosimea buzunarului. Da, Republica Moldova este un stat corupt, plin de hoți care își apără propriile interese, dar nu îmi este rușine că sunt moldoveancă, să le fie rușine celor care acceptă corupția și trăiesc cu aceasta zi de zi.

Cea mai mare frică pe care am avut-o când am venit în Suceava a fost faptul că nu voi fi acceptată de colegii și profesorii români, însă din prima zi am și uitat de aceste gânduri. Spre marea mea mirare, românii chiar m-au primit cu brațele deschise și continuă să fie la fel de prietenoși și acum, chit că mai râd ei sub nas de accentul basarabean pe care îl am. Vorbim cu toții aceeași limbă, avem obiceiuri și tradiții comune, dar oricum atât de diferit este totul… Până și la nivel de mentalitate suntem diferiți și vedem anumite lucruri altfel, dar acesta nu este un impediment pentru noi, deoarece mai mereu găsim idei comune.

Am avut multe faze haioase de care ne amintim acum cu colegii, spre exemplu momentul când mi s-a spus pentru prima dată ,,sărut-mâna” și nu știam ce să răspund, sau că ,,s-a ofticat” și m-am întrebat oare ce mai e și asta. La fel am râs cu poftă când un coleg m-a întrebat cum se spune în Republica Moldova la ,,te iubesc” și l-am considerat căzut de pe lună. Deci, să fie clar pentru toată lumea, în Republica Moldova se vorbește limba română, doar că avem un dialect moldovenesc și un amalgam de cuvinte rusești pe care fiecare din noi decide dacă să le folosescă sau nu.

Sunt aproape zilnic întrebată dacă vreau să mă întorc acasă după finalizarea studiilor, sau prefer să rămân aici și nu am încă un răspuns ferm, dar sunt sigură că Moldova are nevoie de noi, cei plecați în căutarea de ceva mai bun. Nu știu ce-mi pregătește soarta și pe ce drumuri mă va duce în continuare, dar sunt sigură că decizia pe care am luat-o venind să-mi fac studiile la Suceva a fost una corectă, iar acum îmi rămâne doar să mai merg de sărbători acasă pentru a-mi vedea bătrâna cetate, ce mă așteaptă veghind falnic orașul de unde am pornit și eu.

–

Angela Pocitari, CRP