Pledoarie pentru facultatea mea: Facultatea de Științe ale Educației

Vă provoc să dați răgaz unui profesor, să îl cunoașteți, iar mai apoi să îi puneți o etichetă

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei îşi asumă misiunea de a promova cultura învăţării permanente, pentru formarea iniţială şi continuă a profesorilor,  contribuind semnificativ la creşterea calităţii educaţiei, prin activităţi de predare – învăţare şi cercetare – acțiune. Misiunea facultăţii se împlineşte prin deschiderea către colaborare cu agenţii educaţionali, atât din Regiunea Nord Est (inspectorate şcolare, şcoli şi grădiniţe) cât şi din aria internaţională (parteneriate de învăţare şi cercetare cu instituţii educaţionale europene). Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei oferă celor care învaţă oportunitatea deschiderii către căutare şi schimbare, prin experienţe de învăţare autentică şi reflecţie.

Primul meu an de facultate a fost diferit față de ce am în învățat în liceu. După 4 ani în care înveți la toate materiile, înveți și cum să te descurci cu părul. După hairstyle am ajuns să învăț copiii sa prindă drag de școală cu ajutorul meu, să îi susțin să viseze și să realizeze tot ce își propun. Aleg să îi educ diferit în cadrul școlii și la cursurile mele. Încerc să le vorbesc când greșesc, să le arăt ce este greșit și îi susțin să demonstreze că pot face mai bine.

Credeți că este ușor să lucrezi cu elevii mici? Nici pe departe, mai ales că lucrez la o școală unde sunt și puțini, iar copiii sunt și din mediul rural. Poate cu cei mai mari mă înțeleg, dar cei mici sunt parcă de pe altă lume. Le ceri să coloreze, ei scriu, le ceri să stea în banca, ei vin lângă tine la catedră. Uneori simt că îmi ies din minți, dar îmi dau seama că sunt copii și e nevoie de răbdare, pentru a creste frumos și armonios. O povestioară despre un băiețel, ce avea ca prieten foarte bun un cățel, mi-a oferit ocazia să le dau o temă. Am vrut să văd ce animal poate fi drag unui suflețel de om, asta printr-un desen. A doua zi, încep să mă uit la fiecare desen, unul avea o găină, altul un cățel, o fetiță îndrăgește pisicile, dar unui copil nu îi înțeleg desenul. După ce îl întreb, îmi dau seama că preferam să tac, căci răspunsul lui a fost: „Ăsta e ghițălu’, doamna! Nu știi ce e ăla? „. Degeaba am încercat să îi explic cum se pronunță corect, „ghițălu”, a rămas la fel.

Este o meserie frumoasă, dar și extrem de amuzantă. Întâlnesc copii care sunt atât de buni și care zilnic mă surprind cu câte ceva. Vă provoc să dați răgaz unui profesor, să îl cunoașteți mai întâi, iar mai apoi să îi puneți o etichetă. Cum elevii sunt diferiți, așa și profesorii sunt. Fiecare are nevoie de timp de cunoaștere.

–

Antonia Dranca