Întâlnire literară la USV: ,,Via Transilvanica. Drumul care unește”, semnată de Voicu Bojan

Vineri, 30 iunie, începând cu ora 19:00, în sala de conferințe din corpul E al Universității ,,Ștefan cel Mare” din Suceava, va avea loc întâlnirea literară în jurul cărții ,,Via Transilvanica. Drumul care unește”, semnată de Voicu Bojan: „87.402 cuvinte pentru a vă convinge să porniți pe prima și cea mai lungă potecă de anduranță a României”.

Voicu Bojan este fondator al platformei de jurnalism PressOne, unde scrie și în prezent. A publicat articole și reportaje în mai multe reviste printre cele mai importante fiind Esquire, National Geographic România sau Lenswork, US. A documentat și fotografiat Via Transilvanica vreme de șapte ani, începând din faza de simplă idee. Așa s-a născut cartea drumului care unește.

„Cartea aceasta este nu doar o arhivă de emoții și mărturii, ci și o încercare personală de cartografiere a unui vis colectiv, lung de 1.400 de kilometri. În ea veți descoperi reportaje de pe drum, interviuri și povești cu artizanii principali ai proiectului, plus un inventar geografico-istorico-gastronomic al celor șapte ținuturi prin care trece calea noastră.”

Alături de autorul cărții, Voicu Bojan, la lansare vor fi prezenți:

Alin Uhlmann Ușeriu: președinte al Asociației Tășuleasa Social, dar și inițiator, coordonator și suflet al acestui drum de lungă distanță numit Via Transilvanica. A reușit în ultimii 20 de ani să motiveze mii de voluntari să se implice în diverse cauze sociale. În toamna lui 2022, înainte de lansarea traseului, a parcurs întreg drumul pe jos, în 65 de zile.

Tibi Ușeriu: sportiv român și autorul cărții autobiografice „27 de pași”, devenită bestseller și vândută în peste o sută de mii de exemplare. A câștigat de trei ori la rând competiția extremă Arctic Ultra 6633 de la Cercul Polar. A muncit cot la cot alături de fratele său mai bine de cinci ani la darea în folosință a Via Transilvanica. Înainte de lansarea traseului a alergat alături de câțiva prieteni tot traseul în doar 22 de zile.

Eveniment organizat de Cărturești Suceava în parteneriat cu Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava.  (Alexandra Rusu, CRP II)

 

              Alexandra Rusu

You may also like...

Sari la conținut