“În poezie trebuie să fii slab”

Scriitorul și poetul român Dan Sociu a încântat toți iubitorii de artă poetică, oferindu-ne câteva detalii despre activitatea sa, în cadrul unui interviu lejer cu  Arthur Suciu, lector universitar, care a avut loc miercuri, 15 mai. Evenimentul a avut loc în cafeneaua universității, Book Cafe, loc care a găzduit de numeroase ori evenimente de acest tip. Inițial, această întrevedere a fost concepută drept o dezbatere care avea la bază subiectul ,,Ce este mizerabilismul?”. Totuși, pe parcurs, a primit mai mult un format de interviu, fiind atinse subiecte destul de diverse.

În public se regăseau numeroși profesori și studenți, gata să asiste la o conversație deschisă cu cunoscutul poet.

Dan Sociu a creat o atmosferă aparte, părea că pereții cafenelei se îmbibaseră în melancolie și ușoară timiditate, poetul având un stil extrem de calm și parcă mai mult fragil, cei prezenți depuneau un efort suplimentar pentru a nu se pierde printre gânduri. E dificil să identifici un poet dinamic în vorbire și comportament, am observat că invitatul, pe lângă faptul că-și cântărea foarte bine cuvintele, avea și un ritm extrem de cuminte.

Poetul a început prin a-și manifesta dragostea și confortul simțit pentru orașul natal, Botoșani.

Transmițându-ne puternicul atașament pe care îl are pentru acest oraș, dar și un dor profund de ruralitate în general: ,,În Botoșani mă simt cel mai autentic, mă simt eu însumi fără a depune vreun efort. De exemplu, când mă aflu în altă parte, fac multe teste psihologice, într-un mod compulsiv, să-mi aflu tipologia, tiparul. În Botoșani parcă aș ști instinctiv cine sunt”.

Discuția s-a dezvoltat de la sine, invitatul primind întrebări referitoare la unele simboluri și laitmotive regăsite în lucrările sale, implicit în ultimul său volum intitulat ,,17 poezii”.

 

 

 

,,A fost cea mai libertină perioadă din viața mea”

 

Moderatorul întâlnirii, lectorul Arthur Suciu, a accentuat prezența figurilor paterne în opera scriitorului și anume cea a tatălui și cel mai mult cea a bunicului. Invitatul a motivat această frecventă prezență  a bunicului prin faptul că a fost crescut în mare parte de bunici, părinții poetului fiind studenți.

,,Ai mei veneau doar în weekend”, a mărturisit Dan Sociu.

La întrebarea moderatorului despre viața la țară, scriitorul a asociat acea perioadă cu libertatea deplină, fără a ezita să sublinieze importanța elementului rural în viața sa, deși se consideră un poet mai mult urban.

,,Eram total liber, a fost cea mai libertină perioadă din viața mea.”

,,Trauma mea cea mai mare a fost momentul în care am fost dus la grădiniță, în oraș”, a mai adăugat Dan Sociu.

În ceea ce ține de performanța școlară, a mărturisit că nu i-a făcut prea mare plăcere, dar nici forțat să  frecventeze școala n-a fost: ,,Ai mei fiind profesori, atitudinea lor față de școală nu era cea mai bună. Precum se spune că cizmarul are acasă papuci rupți, ai mei nu mă presau să-mi fac temele sau să merg la școală, mai mult mă încurajau să citesc.”

 

,,În București am stat în vreo 15-20 de chirii, practic știu toate cartierele”

 

Ulterior, interviul a revenit la subiectul ,,Este sau nu Dan Sociu un poet urbanist?”.

La această întrebare, poetul a oferit o confirmare, povestind publicului și despre o oarecare lipsă a stabilității, o continuă căutare a unui spațiu potrivit.

,,În principal da, am stat în multe cartiere și multe orașe și în Iași și în București, în Berlin aproape un an, în Londra vreo trei ani, cu întreruperi, și am stat și prin America. În București am stat în vreo 15-20 de chirii, practic știu toate cartierele.”

 

,,Era dependent de jocuri de noroc, vindea de prin casă, spărgea chestii”

 

Interviul a fost cuprins la un moment dat, de povestea unei perioade mai puțin fericite, Arthur Suciu citând una dintre poeziile poetului:

,,Am văzut din copilărie lucruri pe care le vezi numai la știri”

Invitatul a relatat publicului despre un nefericit concubinaj al mamei sale, care a adus în casă  o atmosferă foarte apăsătoare și tensionată:

,,Era dependent de jocuri de noroc, vindea de prin casă, spărgea chestii”, își amintește Dan Sociu.

 

,,Cruzimea există , chiar și într-o societate a rușinii”

Moderatorul, Arthur Suciu, a abordat subiectul mediului familial și importanței prezenței unei conexiuni cu părinții pentru un scriitor. Astfel, se ajunge la motivul mamei din poeziile lui Dan Sociu și felul în care se raportează acesta în general la această figură. Arthur Suciu a prezentat concluziile pe care le-a tras despre relația mama- fiu, în urma lecturării câtorva poezii: ,,Se observă că-ți iubești foarte mult mamă, însă ești și foarte crud cu ea, prin descrierile pe care le faci”

În acest caz răspunsul invitatului a fost ceva mai amplu, oferind publicului o viziune mai întregită asupra vieții: ,,Eu încerc să scriu adevărul, realitatea în mare parte. Dar cruzimea există, chiar și într-o societate a rușinii, în clasa de mijloc, unde se ascunde totul, bineînțeles că mai apar mizerabilisme. Adevărul e ceva ce apare treptat, uneori mă înșelam asupra evenimentelor și a faptelor, cu timpul realizam că a fost cu totul altceva decât credeam eu. Emoțional, textele au tot reluat, poveștile au reevoluat și atunci, dacă cineva citește o lucrare mai veche, atunci observă mai mult acea cruzime, tinerii sunt foarte egoiști și cruzi. Dar, cu vârsta, sufletul oamenilor devine mai rafinat, înțelegi și simți mai multe”.

 

,,N-am crezut niciodată că lumea e rea, nici când era rea, am un soi de naivitate”

 

Întrebatt despre sentimentul său primar despre viață, că o să fie bine sau rău, că lumea e rea și percepțiile sale inițiale Dan Sociu a răspuns: ,,N-am crezut niciodată că lumea e rea, nici când era rea, am un soi de naivitate. Oamenii sunt prinși în viețile lor, prizonierii geneticii și mediului lor social, foarte puțini sunt cu adevărat siniștri”.

Consider că acest răspuns nu este neapărat unul plin de naivitate, precum pretinde a crede poetul, ci mai degrabă e o dovadă de empatie, bunătate și toleranță.

La vârsta de 23 de ani Dan Sociu s-a lansat ca poet, primind premiul ,,Mihai Eminescu”, exact în acea perioadă apărând și curentul doomiism, cu o trăsătură mizerabilistă. Întrebat despre trăsăturile acestui curent, poetul a răspuns: ,,Mizerabilismul era o etichetă a unor critici, denigratoare, pe care noi ne-am asumat-o ca fiind ceva pozitiv, folosind elemente din realitatea noastră, de care suntem legați afectiv. Unii poeți din generația mea exagerau cu acest lucru, vorbind despre lucruri indecente într-un mod constant”.

,,Înainte de internet, doar unii oameni reușeau să aducă în fața lumii  povestea și personalitatea lor. Dar odată cu apariția internetului, toată lumea își pune personalitatea în față, oricine își poate spune povestea. Toată lumea e personistă și autobiografistă. Atunci, acest stil își pierde din forța inițială, de aceea mi-am schimbat felul de a scrie, cam în 2007 sau 2008. Am început să revin la rădăcinile mele și la poezia formală, cea rimată, pentru a câștiga un sens al frumuseții neoromantice”, a adăugat invitatul.

 

,,De vreo 14 ani nu prea am ieșiri, de aceea să stau într-o cafenea a devenit ceva inedit pentru mine”

 

Arthur Suciu a continuat printr-o discuție destul de largă despre stările poetice și interiorizarea scriiturii, ajungând să accentueze faptul că Dan Sociu transmite prin arta sa foarte multă singurătate, de parcă ar exista o profundă detașare de lume, care duce la observarea unor detalii neașteptate.

Invitatul a confirmat aceste ipoteze, continuând ideea: ,,Tocmai de asta și observ aceste detalii, pentru că stau în afara lumii. Stau foarte mult singur. De vreo 14 ani nu prea am ieșiri, de aceea, să stau într-o cafenea a devenit ceva inedit pentru mine. Încercam să fac tot felul de experimente pentru a ajunge la vocea mea lăuntrică”.

Întrebările despre stilul său de a scrie și despre stări au dus inevitabil și la subiectul intitulat de moderator drept ,,scrisul periculos”.

,,Ai zone de melancolie care sunt foarte bune și brusc apare câte o replică acidă, chiar cinică”, a remarcat Arthur Suciu.

Invitatul își asociază tehnica de scris și poezia cu muzica grange, care începe calm și erupe brusc dar, totuși, menționează faptul că ultima carte diferă  de celelalte, textele fiind scurte și curate, precizând că nu-l mai interesează efectele și captarea forțată a publicului.

Poetul și-a completat idee prin următoarea afirmație: ,,În poezie trebuie să fii slab, dar să deții și un bun control al limbajului, poezia nu are putere în realitate, nici măcar din punct de vedere financiar, îți gâdilă doar orgoliul”.

 

,,Uneori, cuvântul cel mai potrivit poate fi o vulgaritate”

 

Despre duritate și vulgaritate în poezie, rolul cuvintelor necenzurate dar și a cinismului, poetul a mărturisit: ,,Folosesc aceste cuvinte  în mod normal și sunt folosite de majoritatea dintre noi. În poezie, oamenii se așteaptă ca lucrurile să fie altfel, pentru că poezia e un spațiu sacralizat. Însă, uneori, cuvântul cel mai potrivit poate fi o vulgaritate. Acum nu mai fac asta, dar în trecut exista această luptă cu oamenii ce au o morală de educatoare de grădiniță, într-un mod ipocrit”.

Fiind întrebat despre sentimentalism, Dan Sociu a răspuns: ,,Sentimentalismul e un sentiment fals, al cărui preț nu-l plătești. De exemplu, situația din Ucraina, tu empatizezi cu ceea ce se întâmplă, dar nu plătești nici un preț și îți vezi mai departe de viață. Iar în momentul în care într-o poezie sunt expuse doar sentimentele tale, fără a exista un personaj destinatar, asta denotă o hipnoză a propriilor sentimente”.

Fiind abordat subiectul credinței și a religiei, invitatul și-a expus opinia:

,,Când faci ceea ce trebuie în lume înseamnă că ții la o structură morală, ai compasiune, religia în general are un scop comunitar și de caritate”.

La un moment dat, poetul a dezvoltat viziunea sa cea mai sinceră despre arta poetică, afirmând: ,,Pentru mine o poezie e un miracol, niciodată nu știu cum am putut să pun cuvintele alea încât să se potrivească, să respecte un ritm și să nu-și piardă sensul. E un miracol în sine, de la o rimă la alta trece un număr egal de timpi, de bătăi, atunci s-o nimerești de fiecare dată, iar cuvintele alea să sune și firesc, să spună ceva, e un lucru fantastic. Toate astea sunt o potriveală cu mici șanse de hazard.”

Finalul interviului a fost  marcat de o inițiativă  foarte interesantă, numită ,,Chestionarul lui Proust”.

La întrebarea care ar fi calitatea pe care ar vrea să o regăsească la un bărbat, invitatul a răspuns, destul neașteptat, că umorul.

Iar la cea dea doua întrebare – ,,Iar în cazul unei femei, ce calitate ai prefera să regăsești?”, a răspuns cât se poate de simplu: ,,să fie acolo”. Întrebat despre defectul său cel mai mare, Dan Sociu a spus că acesta ar fi deconectarea de oameni.

La următoarea întrebare ,,Care e fericirea pe care o visezi?”, poetul a răspuns că este o casă la țară, doar că  vede această fericire ca pe o capcană.

Întrebat despre cea mai mare nenorocire, el a mebționat, mai în glumă, mai în serios, că  pierderea dinților ar fi coșmarul său și crede că asta l-ar costa o avere.

Printre ultimele întrebări a fost ,,Ce urăști cel mai mult?”, la care poetul a răspuns: ,,oamenii care sunt alunecoși cu logica, când cineva o fentează, deși un lucru este evident.”

Fiind solicitate și întrebări din partea publicului, la întrebarea despre depresia artificială și  dramatismul servind drept inspirație, Dan Sociu a mărturisit că până acum scria doar când era trist, menționând și despre existența unui  fel de interlocutor imaginar. Totuși, poetul a afirmat că ultimul volum de poezii, ,,17 poezii”,  e preferatul său pentru că nu era nevoie să fie trist pentru a scrie.

Un moment sensibil în cadrul evenimentului a fost oferit de Polina Zubati, studentă în anul III, la CRP, membră a teatrului studențesc „Fabulinus”, care a recitat câteva dintre poeziile ale invitatului.

                           Polina Zubati, Dan Sociu și Arthur Suciu

 

Concluzionând, poetul Dan Sociu mi s-a părut o personalitate extrem de complexă, plină de culori și foarte îndepărtat de tot ce înseamnă banalitate. Da, unele poezii pot fi destul de ciudățele și curajoase, dar ar trebui să depășim acea barieră și să lăsăm arta să vorbească. Oamenii se manifestă diferit, oamenii simt și trăiesc cât se poate de diferit, iar dacă eu nu percep ceva, nu înseamnă că acel ceva e prost, e doar altfel. Aș fi vrut să văd poate un discurs un pic mai animat, dar nu poți schimba firea unui om, poeții sunt în general firi speciale și mai greu de înțeles, niște labirinturi emoționale care au multe de spus lumii și o fac prin modul lor specific, special. (Sabrina Vacari, CRP, II)

Foto Florin Milici

 

              Sabrina Vacari