Povestea unei ciorbe
Mereu am auzit faimoasa frază: „mănânci ca să trăiești, nu trăiești ca să mănânci”, însă eu pot să vă spun cu toată sinceritatea din lume că eu chiar trăiesc ca să manânc.
Îmi plac texturile, aromele ciudate si incitante chiar, ingredientele interesante și nemaipomenite.
Uneori mi-e frică să experimentez în ceea ce ține de mâncare. Poate mi-e frică de dezamăgire, poate o văd ca pe un ritual sacru care nu trebuiește stricat cu o aromă nouă, care s-ar putea întâmpla să nu-mi placă la fel de mult ca una cu care sunt obișnuit.
Eu sunt un gurmand foarte înflăcărat și tot ceea ce înseamnă mâncare mă face fericit. Nu pot spune că gătitul ar fi vreun punct forte de-al meu, însă mâncatul cu siguranță este.
Deci, nefiind un mare maestru în bucătărie, deseori colind împreună cu gașca mea gălăgioasă tot felul de localuri din Suceava pentru a ne potoli foamea, nu neapărat pentru a ne etala gusturile fine sau imaginea de mari cunoscători.
Suntem studenți, cine are bani pentru dish-uri sofisticate?
Prețurile diferă, gusturile diferă, servirea și raportarea la clienți diferă și ea.
Aș fi ipocrit dacă aș spune că sunt un vreun critic culinar, având în vedere că eșecurile mele culinare îmi stau atârnate la vedere. Totuși, iubesc mâncarea în felul meu și fac cu siguranță distincție între un preparat foarte bun și unul nereușit.
După lungi degustări și vizite în căutarea unui preparat care să mă încânte și să-mi transmită un sentiment de „gătit în casă”, am gustat faimoasa ciorbă rădăuțeană. Nu e ca și cum hoinăream făcând expediții arheologice și am găsit absolut accidental acest deliciu culinar, ci mi-a fost recomandată de un prieten.
Dar până să ajung la o ciorbă rădăuțeană ca la carte, a urmat o altă căutare lungă.
Pur și simplu, fiind originar din Republica Moldova, nu sunt obișnuit cu acest gen de mâncare. La noi există două tipuri mari și late de preparate care au la bază zeama: supa și borșul.
Atât! cel puțin atât cunosc eu. Conceptul de ciorbă l-am descoperit în Suceava.
În borșul moldovenesc nu ai nici cea mai mică șansă să găsești usturoi, acest ingredient fiind vedeta ciorbei rădăuțene.
Să vă povestesc prima mea experiență.
Precizez, localurile care m-au dezamăgit nu vor fi menționate, ci doar cele care mi-au gâdilat papilele gustative.
Prima mea experiență a fost absolut horror.
Eu nu prea consum preparate acre, nu sunt un fan al acriturii excesive.
Și ghiciți ce? Am primit o ciorbă acră, cu două bucățele de piept de pui și o urmă de morcov.
Mă simțeam mințit și dezamăgit și mi-am jurat că nu mai comand în viața mea ciorbă rădăuțeană.
Această nefericită experiență am trăit-o singur, fără a-mi implica amicii în dezamăgire.
Momentul culminant a fost atunci când mi-a fost recomandată de un alt cunoscut ciorba rădăuțeană de la Souvlaki. După ce mi-a lăudat-o cum a putut mai bine, de parcă el mi-o vindea, am decis să risc totuși, încă o dată.
De data asta mi-am luat gașca cu mine, măcar să suferim împreună, dacă era să trăim o nouă dezamăgire.
Mirarea mea a fost că ciorba de la Souvlaki era divină.
Eu nu cred că am mâncat ceva mai bun și aromat în viața mea.
De atunci, avem un obicei, măcar o dată la două săptămâni să mergem la Souvlaki strict pentru ciorbă.
Am mai încercat ciorbă la alte două localuri, dar vă asigur că nici unul n-a atins apogeul, precum a făcut-o Souvlaki.
Din punct de vedere financiar este o investiție foarte favorabilă, restaurantul introducând o manevră destul de inteligentă.
Poți cumpăra ciorbă rădăuțeană și plătești un preț sau cumperi meniul care conține ciorbă rădăuțeană și kebab, plătind doar
trei sau patru lei suplimentar.
Astfel, la amiază ne delectăm cu cea mai bună ciorbă din oraș, kebabul îl luăm la pachet și cina ne este și ea asigurată.
Încercați și experimentați, o ciorbă bună îți face și ziua mai bună! (Nichita Condrea, CRP, II)
P.S. Fotografia cu ciorba este generică. Nu mi-a stat niciodată gândul la o fotografie cât timp am mâncat. Dar voi remedia problema…
Nichita Condrea
