Masacrul de la Fântâna Albă
Ziua de 1 aprilie este o dată de referință în istoria noastră pentru că în această zi a anului 1941 a avut loc un masacru în care au murit aproximativ 3.000 de români.
Context
În anul 1940, ca urmare a tratatului Ribentropp -Molotov, Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herța au fost cedate, fără luptă, Uniunii Sovietice, prin urmare oamenii de rând au fost nevoiți să suporte teroarea bolșevică. Unii, aproximativ 7000 de persoane, însă, au fugit și au lăsat totul în urmă. Astfel că noile autorități instalate la Cernăuți, au creat liste cu bucovineni care aveau rude în România, și toți care aveau rude în România, aveau să fie considerați ,,trădători’’ și, în consecință, au fost deportați în ținuturi neprimitoare, precum Siberia și Kazahstan, ajungându-se la un număr de peste 1200 de oameni deportați.
Punctul culminant
Mai multe persoane din nordul Bucovinei au aflat că se poate trece în mod legal granița către România, acest lucru era însă numai un zvon menit să testeze loialitatea românilor fața de URSS, după cum spunea și profesorul Aurelian Căruntu: “Întreaga mișcare, care s-a bazat, iniţial, pe promisiunea autorităților de ocupație că se va acorda libera trecere în Regat, a avut un caracter pro-românesc nedisimulat, cu toate că a antrenat și persoane de altă naționalitate.” Prin urmare, aproximativ 3.000 de persoane au pornit spre graniță, purtând icoane, prapuri și însemne religioase, sugerând că sunt un grup constituit pașnic. Însă, în Poiana Varniței, care se afla la circa 3 km de România, grănicerii sovietici au deschis focul asupra celor aflați în fruntea coloanei. Cei care au încercat să fugă, au fost ajunși din urmă de către grăniceri, care erau călare pe cai, unii au fost împușcați, alții au fost spintecați cu săbiile. Acest episod grotesc din istoria României a rămas și va rămâne. Iată mărturia lui Petru Huțu, unul dintre puținii supraviețuitori de la Fântâna Albă: ,,Când coloana s-a îndreptat către frontieră, a venit o subunitate de cavalerie, un pluton de călăreți – calmuci sau gruzini. Aceștia s-au împărțit în două, o parte spre stânga și o parte spre dreapta, fără să zică nimic. Deodată s-a tras o salvă de gloanțe de mitralieră automată, de ne-au piuit deasupra capului gloanțele. Tata îmi spune să stau, să nu mai înaintăm. Lumea, fredonând cântece patriotice a înaintat, însă noi nu am înaintat, la fel și cei din spatele nostru. În momentul când a doua salvă de armă automată a fost trasă, a fost trasă direct în oameni… Au început să se vaite oamenii, copiii strigau că au fost împușcați, iar noi ne-am despărțit de coloană și am mers înapoi la Siret. Pe malul Siretului am găsit niște răchite mari care erau pe malul apei și dedesubt erau niște răgălii și acolo am intrat, ascunzându-ne acolo. Tata a spus:<De aici nu mai plecăm până la noapte!>”.(citat din articolul „80 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă, o crimă cu premeditare”, www.descopera.ro)
Din păcate, autoritățile nici astăzi nu recunosc cumplitul masacru. Așadar, la peste 80 de ani de la cumplita tragedie se cuvine să cinstim curajul înaintașilor noștri care și-au găsit din păcate sfârșitul în gropile comune din Poiana Varniței. (Silviu Croitor, CRP, II)
Silviu Croitor
