Legea prin care studenții au 90% reducere la transportul în comun intră în vigoare din această toamnă
În data de 2 septembrie 2023 va intra în vigoare noua lege a învățământului superior, conform căreia studenții vor beneficia de reducere de 90% la călătoriile pe mijloace de transport în comun, iar vârsta până la care se acordă beneficiarilor această reducere va fi majorată la 30 de ani.
În prezent, studenții români și străini, în vârstă de până la 26 de ani, beneficiază de tarif redus cu 50% la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanță sau de rutele călătoriilor.
Legea Învățământului Superior, articolul 128 din Monitorul Oficial:
„(3) Studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate beneficiază de tarif redus cu 90% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, cu metroul, precum și pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a și naval, pe tot parcursul anului calendaristic, până la împlinirea vârstei de 30 de ani. Studenții cu unul sau ambii părinți decedați, precum și studenții proveniți din centre de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, potrivit prevederilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport. Normele metodologice privind transportul cu metroul și trenul sunt adoptate prin hotărâre a Guvernului.
(4) În vederea asigurării reducerii/gratuității pentru studenți, finanțarea cheltuielilor pentru transportul cu metroul și feroviar, la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, se asigură din bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.” (Alexandra Rusu, CRP III), Sursă foto generică: https://pixabay.com/