Primera practica
Un pas important în viața fiecărui student este prima zi de practică. Un pas care aduce studentul mai aproape de viitorul său. Practica servește drept prima lecție reală a universității, o lecție care îți va dicta destinul, dacă alegi să urmezi calea de specialitate.
Fiind un simplu student moldovean la Comunicare și Relații Publice în Suceava am fost foarte entuziasmat când am aflat că urma să fac practica la „Monitorul de Suceava”. Era prima dată când mă întâlneam față în față cu realitatea presei, o lume despre care am citit doar.
La ora 11:00 eram în fața biroului „Monitorul de Suceava”, alături de alți trei colegi de grupă. Fără doar și poate aveam emoții chiar înainte să întru, dar cafeaua de înainte parcă mă încărcase destul ca să intru cu încredere în biroul redactorului șef, care ne este și coordonator de practică. Eu și colegii mei am fost foarte bine primiți în birou. Chiar de la intrare am rămas cu gura căscată de la decorațiunile din încăpere, ziare vechi pe pereți, mașinării de scris de pe timpul României Mari și aparate de fotografiat mai bătrâne decât bunicii mei, toate aceste chestii mi-au oferit un simț de confort, eu fiind și un fan mare al istoriei.
În primul rând, coordonatorul ne-a făcut cunoștință cu ce înseamnă arta ziarului, ne-a povestit niște definiții care ar fi trebuit să le știm de la universitate alături de o scurtă istorie a presei. Ce era mai interesant a urmat însă la scurt timp. Coordonatorul ne-a arătat aparate de fotografiat extrem de vechi, de care văzusem doar prin filmele retro din secolul trecut. Deși nu am putut face poze cu acele aparate, îmi râdea inima de fericire, fiindcă puteam ține în mână piese din istoria domeniului preferat, simțeam că mă uit în trecut prin acele ecrane mici și îngălbenite deja a aparatelor foto. Totuși, urmau chestii mai interesante de atât. Pe lângă anticele aparate foto, am avut ocazia să simt pe propriile degete experiența scrisului din anii 90. Redactorul șef l ne-a așezat în față o mașină de scris de la sfârșitul secolului trecut, care era în totalitate funcțională. Cu apăsări puternice pe tastele mașinii am putut cu greu să-mi scriu corect propriul nume. Acea mașină de scris m-a făcut să realizez cât de greu le era ziariștilor din acea perioadă, și cât de norocos sunt că pot scrie acest articol foarte ușor de pe un calculator.
Punctul culminant pentru mine a fost colecția de ziare vechi, un catalog măreț ale cărui file de istorie era legat cu linie cronologică. Atingeam acele pagini cu un entuziasm pe care nu am mai avut ocazia să îl simt. Nu era istoria din manualele din liceu, era istoria reală, văzută prin ochii oamenilor din acea vreme. Cel mai mult am fost uimit de un ziar din 3 decembrie 1918, la doar două zile după Marea Unire, scris cu atâta mândrie și pasiune despre unul dintre cele mai importante evenimente a spațiului românesc. Am rămas și mai surprins de un ziar din 1856. Cu ochii mei proprii citeam un ziar pe care l-au citit Cuza și Kogălniceanu, o senzație pe care nu o voi uita niciodată.
Deși nu am făcut mare lucru practic, ci mai mult am avut o lecție de istorie, pot spune ferm că aștept cu nerăbdare să mă întorc la „Monitorul de Suceava”, la următoarea lecție de practică. Sentimentele trăite ca un mare fan al jurnalismului și al istoriei nu se pot compara cu nimic de până acum. (Octavian Augusto Roșca, CRP II)
