Nicicând avântul nu a prins așa aripi de foc

Mularea reflecțiilor pe hârtia digitală nu îmi este un act străin, căci, încă din anii de liceu obicinuiam a emana opiniile, credințele și emoțiile vii pricinuite de sentimentele puternice în legătură cu subiectul înfățișat înaintea noastră, a redactorilor de la revista bilingvă a liceului ce mi-a pus la loc de cinste 4 ani în care, aparte studiilor consacrate profilului umanist perfecționate cu precădere filologiei, am ,,studiat” să sintetizez succesiv și omogen puzzle-ul stimei mele de sine, să supun abraziunii vorbitului în fața oamenilor, dar și a vorbitului în ansamblu, să-mi fructific particularitățile mele pozitive, rânduindu-le concomitent în lumina reflectoarelor, la pol opus să-mi eclipsez beteșugurile.

Doar un singur lucru îmi era străin, mai exact, a redacta știri, a lua interviuri, în mod funciar nu aveam cunoștință de condeiul nepărtinitor, detașat, dar care, curios, în a sa penița era cuprins natura omniprezentului, omniscienței și a omnipotentului. Scenariul în care fac cunoștință cu persoane noi, în care îi rugam să-mi destăinuie cu cei ochi privesc ei cutare situație ca mai pe urmă să le mulțumesc și, implicit, să le expediez articolele finisate îmi racola întreaga ființă așa cum sucul, izul și podoaba cromatică a unei inflorescențe invită albina să-și strunească aripile din a lor plutire năucitoare în schimbul unui răgaz savuros.

Nu îmi este jenă, ci simt un soi de mândrie mărturisind că proviziile fricii mele abia începuseră. Ca să descrețesc frunțile încurcate de ce aman acum am spus, vreau să mă explic în felul următor: admirabilă pentru mine este adrenalina, iar ceea ce aduce aportul exhaustiv se află sub egida fobia de monopolizatorul celor tainice (frica de necunoscut, fără înconjur). O simpatizez. Mă determină, mă stimulează să persist, mă călește, dacă vreți, iar această chestiune sudată din cele menționate operează esențialmente reamintitor cu o aură ocrotitoare ostilă gândurilor antagonice. Poate perspectiva expusă pretinde predilecția spre masochism, dar contest ferm. Încerc să mă păstrez pe calea de mijloc, unde concepția despre bine echivalează cu un articol desăvârșit.

Ariile muzicale lipsite de efervescența opulentă provocată de vacarmul stricat al exteriorului îmi aduc consolare. Nu întotdeauna ascult același arpegiu placid, ci dau întâietate, în special, însuflețirii bibliografiei cântecelor din această grupare. Căutările mele pe platforma YouTube gravitează în jurul unor cuvinte-cheie, de pildă: relaxing music, boost your creativity sau activate your higher mind. În acest moment, compoziția muzicală care-mi delectează urechile poate fi găsită, scriind Unlocking Creativity Enhance Your Visualization Skills (https://youtu.be/ea_PSqwBf9g acesta este link-ul pentru curioși). Eventual, titlul va avea aparența unui trickster, întrucât abilitățile de vizualizare nu concordă cu filonul literelor. Ele sunt mai lesne înrămate într-o frescă sublimă care formulează truda pictorului de a elabora plăcutul, pe când buchele descrețesc mintea într-o evadare din rigorile clasice impuse. Mare scorneală! Aliajul imaginilor artistice care accentuează simțurile omului (miros, văz și auz) cheamă în ajutor suflul plăsmuirilor fantasmagorice ale pensulelor scăldate în lichidul curcubeic mânuite cu atât de multă dibăcie de stăpânii lor.

Ah! Cum îmi joacă mintea feste! Credeam că am pus sufixul. Două pagini cât am consemnat nu îmi sunt suficiente, dar mă mulțumesc cu încercarea de a da înspre încheiere, într-o măsură oarecare, mica mea stratagemă, excluzând pe cea din domeniul muzical pe care abia am narat-o. Prin această cale vreau să-i mulțumesc doamnei profesoare care a binevoit a-mi spune mie și colegilor mei de breaslă în cadrul cursurilor și seminarelor ei de exercițiile de respirație. Pare o idee insignifiantă și lipsită de originalitate. Acum, am o reminiscență, una care mă expediază în fermecătoarea copilărie, universul molipsitor al sincerității, al jovialității, al gândului curat. Pe atunci, eram devotată seriilor de filme intitulate Barbie, un fenomen obișnuit în rândul fetelor din aceea vreme, iar scena ce mi-a timbrat memoria înjgheba cazul a doi îndrăgostiți care, în ciuda discrepanțelor sociale (ea de rang regal, el profesorul ei particular), purtau cu sine o dragoste pură și adevărată. Printr-o întâmplare ghinionistă, aceștia ajung să fie blocați într-o mină, iar în acest răstimp realizează că mariajul este posibil. Interesantă este comparația pe care o aduce în discuție prințesa, modul în care își percepe iubitul: Cred că ești așa. O piatră? Modestă la exterior, dar o comoară în interior. Așa și cu antrenamentul sistemului respirator. Oricine are putință de a inspira și expira oxigenul și de a-l transfigura în dioxid de carbon. Cu semn de întrebare este pecetluită tema dacă o și facem corespunzător. Nu te-ai fi gândit la asta, nu? Respiri bine au ba? Cel mai bine ar fi să încerci, să te documentezi în privința acestui subiect. Mie, cel puțin, prefer cea de tipul 5-5 (5 secunde inspirație și 5 secunde expirație; pun pariu că nu știai că sunt mai multe feluri prin care poți coresponda cu atmosfera). Motivul? Relaxarea totală a corpului și zâmbetul de la finalul sesiunii aduc aportul vital pentru a-mi începe ziua într-o manieră, atât productivă, cât și mulțumitoare.

Dat fiind faptul că am prezentat cele câteva frontispicii care au reușit să mă călăuzească pe un drum presărat de mici succese în redijarea articolelor publicate, atât în ziarul studenților din USV, ,,Cuvânt Studențesc”, cât și în cotidianul local ,,Monitorul de Suceava”, vă somez că experiența mea în timpul practicii de specialitate creează dependență și strașnica doleanță de a însufleții claviatura (laptopului, în cazul meu) cu buricele degetelor, creând o relație intimă între creator și ,,instrumentul” de scris.

La început, nu-mi era foarte deslușit soluția căreia îi voi cere sprijin. Mocirla pesimismului metamorfozată într-o baltă de nisipuri mișcătoare reprezenta o intruziune în viața mea personală. Cel puțin așa am sesizat-o. Diminețile și nopțile înotau indisciplinat ca niște rățuște uzate, a căror cauciuc jegos și spart le aduce un surplus de mizerabilism slut, pângărind, astfel o imagine pură a copilăriei. În fine… A trecut și asta. Am reușit! Și sunt foarte mândră de mine! În grabă poate scriu, dar asta nu pentru că sunt plictisită, ci pentru că a-mi expune în totalitate trăirile încercate pe propriu-mi psihic ar însemna mai mult de 2 pagini, cât încerc a coagula. Întipărită îmi este prima zi care mi-a adus pe retinele ochilor sediul ziarului Monitorul, unde opulența camerelor foto și video perimate, adiacente mașinilor de scris, a căror organe erau fortificate în pasta împietrită odată neagră și modulată pe hârtie aduceau zâmbete nostalgice printre noii veniți, adică noi, eu.

Remușcări nu susțin a exista, nici vreun alt factor formativ în acest sens, căci sunt de părere că, dacă nu aș fi dat sorților de izbândă întâietate ziarului sucevean, în pofida celorlalte alternative, nici acum numele meu nu ar fi juxtapus celorlalte nume, ai căror posesori și-au atestat deja manifestarea capacității actului creator filtrată de nevoia de a se afirma original. Un complex de inferioritate, tind să recunosc că m-a încercat în a mea pornire către tainica înzestrare ce nu am știut că am aflat-o deja, poleită în luciri visătoare, anume îndeletnicirea cuvintelor în măsura în care răzbesc prin seducerea cititorului. Am aflat care este truda care stă în spatele unui mic fragment dintr-un număr de ziar, am aflat să glorific și să estimez care timp este ideal pentru a mi-l dedica așternerii cugetelor (dimineața și seara, în cazul meu, după-amiezile sunt inoportune punerii în operă a vreunei forțe inventive) și, deosebit, am aflat ce înseamnă prețuirea unui astfel de talent.

Primul pas este mereu cel mai dificil, clasic puțin enunțul afirmativ, dar nu lipsit de veridicitate. Încercați, pășiți pe teren minat, fiți participanți și nu dezinteresați, mușcați din viață, cum îmi place mie să spun și necurmat îngrijiți-vă de a fi în preajma muzei voastre atunci când actul creativ vă invocă să-i puneți la dispoziție forma și conținutul său. (Diana Poenaru, CRP III)

Fotografia generică –  https://wallpaperscraft.com

     Diana Poenaru