Cine sunt?

Aș putea fi oricine mi-aș dori.
Aș putea fi director la bancă,
Grădinar, chelner sau stea de cinema.
Aș putea fi un simplu vânzător la piață,
Aș putea fi un pictor sau poate un poet.
Atunci de ce nu sunt, poate te-ntrebi?
De ce rămân a fi absent
Pe canapeaua mea mov din bucătărie?
Poate te-ntrebi de ce nu-mi renovez dormitorul?
Și de ce am ales un șoarece alb drept animal de companie?
Ești un banal vizitator
Care încearcă să perceapă
Cum de reușește
Să mă-nghită decorul.
Poate te-ntrebi ce fac cu rufele alea murdare
De stau de atâta timp pe  marginea patului,
Dar ce fac cu fața asta înăcrită,  de ce nu mă-ntreabă nimeni?
“Mi se pare sau te-ai mai îngrășat?
Anul trecut erai mai în formă.”
“De ce porți și azi cămașa de ieri?”
“Oare omul ăsta chiar nu poate să se bărbierească?”
“Încă nu te-ai însurat?”
“Da cine se uită la el că-i sărac!”
“Copii când faci?”
“Și-a luat mașină?”
“Dacă robește ca prostul prin străini.”
“Sigur nici n-are bani de motorină,
Probabil și mâncarea o ia de la vecini.”
Am obosit și mi-e somn
Aș dormi o veșnicie.
Uneori uit să duc gunoiul,
Să-mi spăl rufele
Și sunt secat de energie.
Uneori uit să vă ignor
Și ajung să sufăr,
Sunt un șomer cu vise mari…
Care dacă vrea,
Azi e  măturător
Iar mâine stea de cinema.
Da, port cămașa de ieri
Care apropo, e necălcată.
Iar când n-am bani de motorină merg pe jos,
Că nu mor dacă trag în plămâni și aer,
Pe lângă reproșurile voastre de doi lei.
Da, ieri n-am mâncat nimic,
Pentru că mi-e foame de omenia
Care vă lipsește din abundență.
Nu mai lăsați nemâncați oamenii ca mine,
Vă rog să-mi zâmbiți câteodată în transportul public,
Iar dacă mi-e murdară cămașa
Să mă-ntrebați dacă-s bine.
Hey, tu, străine!
Zâmbește-mi și mie puțin…
Întreabă-mă cum o mai duc,
Întreabă-mă de unde vin,
De par așa trist și năuc.
Poate o să mă deschid,
Îți voi povesti despre mama care nu-mi mai vorbește,
Poate vom fi doi străini care plâng,
Aștept o inimă
Care-mi absoarbe durerea și n-o mai prelungește.
Nu-s însurat…
Nu vreau să molipsesc pe nimeni
De doliul meu fatal, nedomolit.
Mai întâi am uitat să mă ascult pe mine,
Apoi am uitat și de bărbierit.
De zeci de ani nu mi-am spălat emoțiile,
Le-am lăsat să doarmă pe-o margine de pat.
Sunt mahmur și mi-e frică de lumea
Care-mi reamintește că nu mai sunt copil,
Ci bărbat.

(Sabrina Vacari, CRP, II)

Foto generică – pixabay 

            Sabrina Vacari