Luceafărul… revine
El :
A trecut un an..
Ireal de tăcută,
Cu două sfere moarte,
O față mică și măruntă
Cu gânduri reci (sau „vechi”, cum preferi) deșarte.
Tu, chip de lut,
Ai devenit stafie.
Un adevăr atât de crud,
Ce mi-e menit doar mie.
Și de-o fi să mai cobor
În zbor frumos de noapte,
Tu, Cătălina, la izvor,
Vino de m-așteaptă.
În cămara-ți plină de păcat
Eu n-oi călca vreodată,
Căci eu, în cer, sunt împărat
Iar tu o biată fată.
Și de-l iubești pe Cătălin,
Alungă-a mea chemare
Dacă de el sufletu-ți plin
Eu, nu vă stau in cale.
Știu, nu-mi poate face față
Acel copil de casă,
Căci eu sunt focul cerului,
El – doar un trup cu viață.
Dar cum să îți pătrund în gând?
Cum să-ți pășesc în casă?
Ai dat cu mine de pământ,
N-ai vrut să-mi fii mireasă.
Ea :
Coboară…
Și chipul mi-l scaldă ,
Cu raza ta vie și crudă,
Te aștept la fereastră, cu inima caldă,
Te aud, cum nu poate nimeni s-audă.
Frumosul meu nemuritor,
Cu sufletul de plumb,
Sunt doar a ta, plină de dor
Pe tine doar te-aud.
Eu am greșit,
Dar te implor,
Ca să mă judeci rece,
Să te dobor, eu n-am voit.
Și înc-o seară trece…
Trec zile, trec ore line.
Iubirea-i grea
Pentru un om, știi bine.
Dar tu eşti sus, mai mult decât o stea,
Te vreau aici, un simplu om, ca mine.
El :
Tu mă vrei muritor și rece,
Eu te vreau rece stea,
Doar numai viața ta de-o trece
Tu poți să fii a mea.
Când duhul tău mi-l vei da mie,
Și cerul poarta-și va deschide,
Uita-va-i viața-ți cea pustie,
Și cu lumina-mi te-oi cuprinde.
Însă lumina mea e seacă,
Nu-ți pot îmblânzi eu duhul,
La miezul nopții ieși la apă
Și-ți dăruiește mării trupul.
Dar dacă doar Om mă vei iubi,
Să nu mă chemi vreodată,
Eu pentru tine n-oi muri…
Căci am murit o dată.
Ea :
Chiar dac-am zis
Că eu n-oi merge
Pe calea ce-ai deschis,
De ce mă chinui pe-ntuneric
Și te arăți în vis?
Nu pot trăi o viață oarbă,
Doar cu pelin și chin.
La noapte o să fiu cu tine,
Și uit de Cătălin.
Căci când te-ai rupt
Din sfera ta,
Eu nu te-am înțeles,
Eram naivă, o copilă,
Azi, totul are sens.
E noapte, așteaptă-mă, iubite,
Căci simt setea de moarte,
Iar marea rece mă înghite,
Te simt așa aproape…
E întuneric, apa-i rece,
Dar trupu-mi e de fier,
Mi-ajunge apa la bărbie,
Întâmpină-mă-n cer…
(Sabrina Vacari, CRP, II)
Foto generică – pixabay
Sabrina Vacari
