Cum să nu iubești diavolul cu bucle și ruj roșu?

A fi femeie cred că e cel mai frumos lucru care se poate întâmpla cuiva.

Întâi de toate, treci prin chinurile iadului apoi copilul decide să pronunțe mai întâi  “Tata”, deși mama e cea care este medic, profesor, exorcist, dresor dacă trebuie, bucătar, spălătoreasă, pictor, psiholog, o nimica toată. Trebuie mereu să fii pe poziții și să-ți convingi soțul că răceala aia chiar nu e mortală, să-ți convingi copiii să mănânce broccoli și soacra că fiul ei nu ar muri de foame nici dacă ar vrea.
Te-ai gândit vreodată cum ar fi viața ta fără acea făptură agitată și enervantă adeseori în prima parte a zilei? Care uneori îți face cafeaua cu atâta dragoste, iar alteori scuipă cu venin în micul tău dejun. Acel monstruleț pe tocuri care nu știe dacă să alegă rochia albastra sau bleu, nu contează că tu nu vezi diferența dintre acele culori.
Ea care pleacă la cumpărături și îi ia exact 2 săptămâni să revină cu un maiou identic ca  cel pe care îl poartă.
Cu capul ciufulit sau cu o coafură  delicată, cu manichiura praf sau perfectă, cu o siluetă de invidiat sau cu multe imperfecțiuni,  cu tenul problematic sau de porțelan, ea va fi acolo pentru tine, fie că vrei tu sau nu, mereu gata să te iubească și să te certe că ai luat doar două portocale în loc de două kg.
La un pas de depresie că s-a îngrășat, curgându-i fluviul de lacrimi pe muștarul de pe mici, femeia e mereu pregătită să se plângă că nu are haine,  deși ar putea îmbrăca 2 – 3 triburi doar cu hainele de primăvară.
Totuși, e atotputernică.
Te uiți în jur și te gândești…oare ce fel de magie neagra posedă? Ți-ai marcat teritoriul cu zeci de ciorapi murdari, ea ți-a ruinat fortăreața , cana de cafea e deja curată și nici măcar n-ai reușit să clipești, rufele curate, deși tu crezi cu desăvârșire ca erau la fel de curate și înainte de a fi spălate, iar o nouă porție de reproșuri e deja pe foc, cum să nu le iubești? (Sabrina VACARI – CRP II)

Sabrina Vacari