Cum am descoperit Suceava
Perioada după bac a fost, după mine, poate una din cele mai grele. După ce ai suținut cu brio testul final al liceului, te ciocnești cu o mare problemă: unde îmi voi continua studiile, ce voi face mai departe? O perioadă în care trebuie să faci unul dintre pașii importanți în viață.
În alegerea specialității am fost ghidat de dorința mea de a scrie. Îmi plac cărțile, lectura în timpul unor nopți molcome și adormite, scrierea de texte și poezii. Aceste pasiuni m-au făcut să aleg Facultatea de Litere. Totuși, rămânea încă o enigmă, universitatea și orașul în care îmi voi face studiile. Am ales mai multe universități, la unele am fost respins, la altele am fost acceptat sau pus în rezervă. Am fost acceptat și la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și, într-un final, ceva îmi spunea că aceasta ar fi alegerea cea mai bună.
Când am ajuns pentru prima dată în Suceava am rămas profund impresionat. Un oraș mic, istoric, ce îmi amintește de orașul meu natal. Am rămas profund suprins și de universitate. O universitate în plină dezvoltare, plină de oportunități și senzații noi pentru studenți. Alegând specialitatea Comunicare și Relații Publice din cadrul Facultății de Litere, am aflat între timp că am o mulțime de posibilități în cadrul acestei facultăți. Radio, asociații, ziar, redacție, bazin, teren de sport și multe altele. Lucruri care m-au impresionat și mi-au dat de înțeles că am făcut alegerea corectă.
La început mai greu cu acomodarea. Oraș nou, oameni noi, însă, cu timpul, m-am adaptat și mi-am făcut un cerc de prieteni și relații frumoase cu profesorii. Cu ajutorul acestei universități am descoperit dragostea de chitară și cursurile interesante de radio și dicție. Pe parcursul a doar două luni am început să îndrăgesc acest oraș, acești oameni care merg la serviciu, la universitate, grădiniță sau liceu. Oameni simpli și ce au în sânge ceva moldovenesc, foarte primitori și care îți vor oferi ajutor. De universitate nici nu vorbesc, o ador, am învățat multe lucruri captivante și importante care mă ajută în ceea ce fac.
Pot spune cu sinceritate că am făcut o alegere bună și nu regret nici o secundă că am ales Suceava pentru studii. (Cristian Reznic, CRP I)
Cristian Reznic