Viața de navetist – între ger și caniculă, proteste și ambuteiaje

Acum șase ani începea aventura mea, cea de navetist. Încă din clasa a 9 -a, de când am început liceul, autobuzul era prietenul meu zilnic.  O lume necunoscută…cu mai multe responsabilități și unde maturizarea mea își făcea apariția. Să fii navetist este o adevărată misiune. Iarna te lupți cu gerul și ninsoarea, iar vara cu soarele amenințător.

Mă trezeam mereu mai devreme să mă pregătesc, să-mi fac temele și apoi porneam spre stația de autobuz. ORIBIL! Pe lângă faptul că uneori avea și întârziere, mai era și plin. Și nu puteam să stau pe scaun, că de…îmi sărea doamna de lângă în cap că nu am cei  șapte ani de acasă și nu îi cedez locul, nu puteam să vorbesc mai tare cu prietena mea sau să-i zic ce am pe suflet că mai aveam câțiva în față și în spate care erau ca la spectacol și așteptau să audă noua bârfă, ca apoi să împărtășească la tot satul.

Țin minte și acum…într-o iarnă foarte friguroasă așteptam în stație cu colegii autobuzul de opt seara. Afară ningea „de numa”, gerul era îngrozitor, de abia mai puteam vorbi sau să ne mișcăm mâinile care erau și ele înghețate. Treceau minutele foarte greu, până când am sesizat că era trecut de ora la care ajungea de obicei autobuzul în stație…ÎNNEBUNISEM!! Nu aveam pe cine să sunăm să vină după noi, magazinele le luasem la rând până când am hotărât să așteptăm în stație, fiindcă eram mai mulți și ne țineam companie.

Nu vă spun….a venit după aproape o oră și ceva. Nu e mult, dar stând în frig, am simțit aceea oră ca fiind trei. În fine, ne-am urcat bucuroși în autobuz, dar am făcut atât de mult până acasă…traficul era foarte îngreunat, iar vremea…nu vă mai spun. Cam asta este viața de navetist pe timp de iarnă.

După ce am terminat cei patru ani de liceu, m-am hotărât ca după ce fac 18 ani să dau de permis. Zis și făcut! Am luat permisul, tata mi-a cumpărat o mașină și de când am început facultatea, aventura mea continua doar că…cu my car. Eram mai responsabilă, deoarece eram șofer și viața mea era în mâinile mele. Comoditatea era la nivel ridicat, dar traficul și oboseala erau la fel.  Pe lângă acest pachet, stresul cu locurile de parcare își făcea apariția. Mai vedeam pe unul sau pe altul care încurca traficul mergând cu 30/oră, un moș care nu oprea la trecerea de pietoni, mai luam câte o groapă de mă gândeam că rămân fără o roată, că de…la noi, Suceava a făcut record mondial la acestea. De asemenea, timpul aproximativ era același. Ambuteiajul nu m-a scutit deloc, chiar dacă o luam pe scurtătură și nu opream în fiecare stație.

Țin minte și acum….când a fost protestul fermierilor s-a întâmplat să fiu cu autobuzul, că de…mașina se mai și strică, are nevoie de noi actualizări…și îl așteptam pe cel de la 14:30. A venit la fix, am urcat și eram atât de bucuroasă că voi ajunge mai repede acasă, dar ce crezi? De pe E85 au început dificultățile…PROTESTUL FERMIERILOR. Autobuzul se deplasa cu viteza  melcului, 5 secunde mergeam, 20 de minute staționam. Se făcuse deja ora 15:30 și nu mai aveam răbdare…am luat-o pe jos cu încă câțiva prieteni. Pe puțin am mers 2 km, iar cum universul  ține de noi, atunci s-a mai eliberat strada și autobuzul ne-a prins din urmă. Al nostru domn șofer, foarte amabil, ne-a luat și ne-a adus până în stația la care trebuia să coborâm. La final, am ajuns la 16:30 acasă…2 ore în care am crezut că îmbătrânesc pe scaunul din autobuz, deși, în mod normal, maxim 35 – 40 minute ne lua până în sat.

O altă întâmplare neplăcută, să zic așa, a fost atunci când, după ce m-am întors de la facultate, am găsit pe parbrizul mașinii o avertizare de la Poliția Locală, pe motiv că am parcat mașina neregulamentar. M-am uitat pe puțin de 10 ori la cum am parcat-o, la toate semnele de circulație…nimic suspect, chiar dacă am parcat-o pe grabă.  Sincer vă zis, mi-a fost frică să merg, îmi făceam tot felul de scenarii în minte, deși știam că nu are de ce să-mi fie teamă. Dar m-am prezentat la poliție și am cerut o explicație…polițistul care mi-a pus foaia respectivă pe mașină, foarte drăguț, mi-a zis doar că nu putea mașina de gunoi să intre pe străduța respectivă și că primesc doar un avertisment. M-am panicat degeaba.

Un avantaj al mersului cu mașina este acela că te poți deplasa oriunde, la ce oră vrei și nu trebuie să mai îngheți de frig sau să mori de cald că ai aer condiționat.  Dar există și un dezavantaj, cel puțin pentru mine…locurile de parcare care mă epuizează, dar tot timpul este loc de mai bine!!

Per total, viața de navetist, fie cu autobuzul , fie cu mașina este foarte interesantă, deoarece interacționez zilnic cu oameni și ies din zona de confort.  Deși este foarte obositor și mereu învăț cât mai multe lucruri, atât despre ce înseamnă răbdarea, șoferia, dar și despre cum să-mi păstrez calmul în trafic, când îmi vine să o iau pe jos până acasă, toate acestea mă maturizează și mă formează ca om. (Diana-Georgiana Hostiuc, CRP II)

Diana-Georgiana Hostiuc