Toți suntem cosmici

Junior Chamber International (JCI) Suceava, organizație non-profit ce oferă tinerilor oportunități de dezvoltare, a gândit un nou proiect dinamic în care aceștia au posibilitatea de a se implica și de a învăța lucruri noi. De această dată cei de la JCI au atins un punct slab pe care majoritatea tinerilor de azi îl au (printre care mă număr și eu) și anume frica de a vorbi în public și s-au gândit, zic eu, foarte bine, să dea o mână de ajutor viitorilor „oameni care ne vor conduce țara”, așa cum ar spune senorii.

Prin urmare, JCI a organizat How to learn, un masterclass susținut de Cosmina Maria Hrițuc, jurnalist la Impact FM Suceava și trainer de public speaking. Cosmina este membră și, totodată, inițiatoarea masterclass-ului Cosmic Sessions, un fel de loc în care trainerii lucrează împreună cu tine prin activități cât mai practice precum dicție, improvizație, redactare a discursului, intonație pentru a te ajuta să-ți dezvolți abilitățile de comunicare și să te exprimi mai ușor în fața unui public. De fapt, ei te ajută să devii cea mai bună versiune a ta, așa cum sună chiar motto-ul lor. Ceea ce fac ei este să scoată la suprafață acele pietre prețioase care zac în fiecare dintre noi, doar că nu suntem conștienți de ele sau ne auto-sabotăm și le îngropăm cât mai adânc. Suntem capabili de atâtea lucruri frumoase, dar avem fixat bine undeva în creieraș o voce care ne șoptește cam de prea multe ori „Nu vezi că nu te pricepi? Nu mai încerca!” sau „Vezi că o să te faci de rușine” ori „Nu ești bun de nimic!”. Ei bine, vocea asta nu face decât să ne oprească din a deveni our best selves, iar oamenii aștia minunați de la Cosmic Sessions te ajută să dai mai încet volumul la vocea asta enervantă și să scoți ce e mai bun din tine.

Asta a încercat să facă și Cosmina pe parcursul celor două zile de workshop-uri în care participanții au aflat ce presupune public speaking-ul și personal branding-ul, astfel încât să ne ajute să fim puțin mai încrezători în noi înșine. Ca participant, pot spune că a reușit în mare măsură. De ce nu spun că a reușit „de tot”? Fiindcă încrederea în tine nu este ceva ce poți obține în câteva ore și gata, voila: ai cucerit lumea, ci este un proces care poate dura toată viața pentru cei cărora nu le vine atât de ușor să fie încrezători în forțele proprii. Astfel, zilele de 22 și 23 februarie au fost ocupate ochi cu activități captivante desfășurate în incinta auditoriumului Joseph Schmidt. De la teorie la materiale video, de la exerciții de dicție la momente de improvizație teatrală, însoțite de discuții în grup, emoții, râsete, aplauze și fotografii.

Fiecare participant a urcat pe scenă, s-a prezentat, a luat contact cu locul în care reflectoarelor și privirile sunt ațintite pe tine. Toți a trebuit să facem lucruri pe care nu cred că le-am face în mod normal – de fapt de asta ne-am și obligat să mergem – cum ar fi să vorbim în fața unui public de pe o scenă (evident!), să improvizăm, să ne jucăm cu intonațiile vocilor noastre.

Ceea ce pe mine m-a atins în mod special a fost să descopăr faptul că, ascultând pe fiecare coleg în parte, am observat că toți suntem la fel și totuși atât de diferiți. Fiecare dintre noi eram timizi, cu o mică reținere față de ceilalți, parcă temători în a lua inițiativa de a ne împrieteni. Toți firavi. Și totuși atât de diverși. De la stil vestimentar la hobby-uri și calități. Mi-am dat seama că, de fapt, toți suntem nesiguri și ne e frică să nu părem penibili, toți avem defecte, toți avem aceleași temeri și ne luptăm cu vocea aceea enervantă. Dar am realizat și că toți suntem atât de frumoși și avem atâtea calități de care poate nici nu suntem conștienți.

A fost o exeperiență absolut minunată să cunosc altfel de oameni, să-i simt aproape de mine. Să învăț să experimentez emoții, să am curajul de a sta pe o scenă, să înțeleg ce zice celălalt chiar și atunci când tace. M-am dus la masterclass cu o ușoară îndoială și am aflat că și colegii mei au venit la fel: cu inima cam „îndoită”. Unii au trebuit să lupte cu anxietatea socială pentru a fi prezenți, iar alții chiar au trebuit să facă efortul de a se ridica din pat (chiar e un efort)! Unii au ajuns în salp după un examen amânat, alții au fost chiar din rândurile liceenilor. Dar la sfârșitul workshop-ului i-am simțit pe toți emoționați și mulțumiți că au participat.

Când mi s-a spus să urc pe scenă, fiind prima dată pentru mine, am simțit că mi se face rău și mi-am spus că prefer să merg la o restanță decât să fac asta. Dar am făcut-o! Văzând că tremuram toată, Cosmina m-a luat de mână și m-a ținut aproape de ea până când m-am relaxat. Următoarele dăți când am urcat mi-a fost mult mai ușor. Încă mi-e groază de scenă și vorbitul în public, dar un pic mai puțin decât îmi era până acum. Și asta i-o datorez Cosminei. Cred că toți îi suntem recunoscători pentru ce ne-a învățat.

Au fost două zile în care am lucrat la noi înșine, la încrederea în propriile forțe. O încredere de proporții cosmice! (Loredana Crețu, FLSC, CRP anul III ; Foto: Alex Macoveiciuc) 

                    Loredana Crețu                                                                          Alex Macoveiciuc