“Singura prietenie adevărată este cea care s-a născut fără motiv”
Întotdeauna am spus că viața fără prieteni este ca o masă căreia la sfârșit îi lipsește desertul. Este evident cât de nesatisfăcătoare ar fi lumea în care am putea gusta din toate bucătăriile lumii, fără a ne bucura, la final, şi de deliciul unei prăjituri. Prietenia adevărată, însă, este mai mult decât atât, ea este cireașa de pe tort.
Acest gen de relație este cea mai echilibrată şi ușor de păstrat dintre toate. În principiu, oricine ar putea să mențină o relație adevărată de prietenie, să respecte anumite reguli şi “obligații” pentru ca apoi să se bucure de toate drepturile, libertățile şi împlinirile pe care ţi le aduce. Dacă aceia pe care îi numești prieteni sunt persoanele cu care ocazional te întâlnești în oraș la o cafea sau la o plimbare la sfârșitul săptămânii, noţiunea la care eu încerc să ajung ţi se poate părea uşor exagerată. Acest lucru se datorează faptului că mai nimeni nu vede prietenia ca pe o relaţie serioasă, în care trebuie să depui efort considerabil pentru a o face să funcționeze. Implicarea afectivă şi sacrificiile pe care le faci de bună voie şi nesilită de nimeni sunt, din punctul meu de vedere, piatra de temelie a unei prietenii ideale. Atunci când dai un telefon la ora două din noapte şi soliciţi un ajutor, trebuie să primeşti un singur răspuns ferm: ok, vin, nu să primeşti întrebări care încep cu: de ce?. Cu toate acestea, uşor de spus, greu de făcut. Mai ales când avem la orice pas exemple de prietenii destrămate, bazate pe interes sau în care încrederea este trădată. Foarte puţine persoane înţeleg ceea ce înseamnă cuvantul “prieten” şi responsabilitățile care vin odată cu acest titlu.
Prietenia înseamnă încredere, sinceritate, o legătură de suflet, care nu poate fi desfiinţată de nimeni şi de nimic. Este limpede că nu trebuie teoretizată, ea se trăieşte, şi-atât. Totuşi, din experienţa altora sau din experienţa personală, putem înţelege punctele de rezistenţă şi psihologia relaţiei de prietenie. Pentru a lega o relaţie de prietenie nu este suficientă bunăvoinţa. Nu-i de ajuns să-ţi doreşti un prieten, trebuie să faci un efort, să devii tu însuţi prietenul cuiva. Unii pot gândi aşa: sunt prieten cu cineva pentru că nu sunt cu alţii. În felul acesta, prietenia ar cultiva exclusivismul. Eu m-am bucurat săptămâna aceasta de câteva zile petrecute cu o dragă prietenă ce chiar dacă nu este tot timpul aproape de mine fizic, este aproape de sufletul meu în fiecare zi iar eu atunci când simt asta spun în gura mare cât de mulţumită sunt că am legat prietenii sincere de-a lungul vieţii prin toate locurile pe unde am umblat. (Maria Raluca Nisturoaia Păcuraru, FIESC, ESM, anul I)
foto generică – pixabay
Maria Raluca Nisturoaia Păcuraru
