Rețete perfecte pentru zile negre pe care le poți prepara în cămin
Cu toți știm cât de grea poate fi viața la cămin mai ales când vine vorba de mâncare, eu una nu gătesc deloc acasă, sunt pur și simplu un dezastru în bucătărie, dar cu toate acestea am câteva rețete pe care surprinzător reușesc să le duc la bun sfârșit fără să dau foc căminului și care îmi ies de fiecare dată delicios.
Nu sunt ele cine știe ce dar mie îmi prind bine și sper să fie de ajutor. O să încep cu cea mai ușoară dintre ele: eu o denumesc „hai să mănânc repede ceva”. E un mic dejun copios și aș putea spune că se prepară rapid cu ce ingrediente ai prin cămin… Pentru această rețetă veți avea nevoie de: lipie sau pâine ( ce îți este mai la îndemână); ulei; 2 ouă; sos (opțional); șuncă; cașcaval; roșii și porumb ( opțional).
Mod de preparare: ungem tigaia cu ulei și facem o omletă din cele 2 ouă apoi pur și simplu începem să asamblăm sandwich-ul, mângâiem lipia sau felia de pâine cu sosul nostru preferat (în cazul în care îl avem desigur), adăugăm omleta, șunca, cașcavalul, roșiile și putem mai apoi să îl mai plimbăm puțin în tigaie si asta e tot. Simplu, nu ?.
Următoarea rețetă a apărut în momentul în care omleta devenise pentru mine o opțiune de care mă feream cu desăvârșire. Salata cu piept de pui se face cu un efort minim și este o variantă răcoritoare și consistentă. Să începem cu ingredientele: 500g piept de pui și orice legume doriți, eu de obicei folosesc 1 morcov,1 ceapă și 1 ardei gras.
Mod de preparare: se pune la fiert pieptul de pui ( 20-25 de minute ) după care se scoate și se lasă la răcit, între timp tocăm legumele, tocăm pieptul de pui in cubulețe și în cele din urmă le amestecăm pe toate la un loc.
Și în cele din urmă, desertul, ( care cred că e cel mai ușor din lume): clătitele. Nu ți-ar veni să crezi că 3 ouă, 1-2 linguri zahăr , ulei, esență (opțional) și desigur 500 ml lapte + 350 g făină pot să fie atât de delicioase împreună.
Mod de preparare: începem prin a bate împreună laptele și ouăle urmând ca mai apoi sa adăugăm zahăr după gust, esență și făină. Amestecăm până obținem o compoziție omogenă. Compoziția ajunge în tigaia unsă cu ulei unde magia își face efectul.
Sper că am putut convinge chiar și pe cei mai sceptici că poți găti un preparat delicios fără prea multe abilități în acest domeniu și cu un buget destul de redus. (Gabriela Georgiana Coteață, CRP, II)
Gabriela Georgiana Coteață