Programul ,,Youth Exchange’’ Erasmus+: ce este, la ce te ajută și cum aplici pentru un proiect

Programul ,,Youth Exchange’’ Erasmus+ oferă tinerilor, cu vârste cuprinse între 13 și 30 de ani, ocazia să participe la proiecte de schimb, în cadrul cărora vor locui împreună cu alți tineri din diferite țări ale Uniunii Europene. Aceștia vor lua parte la activități diverse – ateliere, dezbateri, seri interculturale, activități sportive și artistice, jocuri de rol, întâlniri cu localnici, activități în aer liber și multe altele. Experiențele de învățare vor fi recunoscute prin intermediul Youthpass, un instrument care validează rezultatele învățării dobândite în cadrul activităților de tineret și de solidaritate.

 

Participarea la un program de schimb pentru tineri este o ocazie excelentă de a dezvolta noi competențe, de a deveni conștient de realitățile sociale și de diferențele culturale și de a consolida valori precum solidaritatea, democrația și prietenia. Se poate aplica atât pentru un proiect din România, cât și pentru un proiect din străinătate, cheltuielile de călătorie și alte costuri practice sau legate de activitatea profesională care vor surveni în cursul programului de schimb fiind acoperite de un grant acordat de Uniunea Europeană. Modalitățile de înscriere și selecție a participanților depind de asociația care organizează proiectul.

Tinerii care își doresc să facă parte din program, au la dispoziție fie proiectele gestionate de organizații de tineret (sau de alte tipuri de organizații), fie proiectele organizate de grupuri informale de tineri, înscrierea individuală nu este posibilă.

Aceste proiecte pot fi găsite pe grupurile de pe rețelele de socializare destinate proiectelor Erasmus+, prin intermediul asociațiilor studențești sau contactând Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (Agențiile naționale | Erasmus+).

Un proiect lansat recent care se va desfășura în Vatra Dornei, Județul Suceava în perioada 11 – 20 septembrie, 2023, este ,,Mind your Soft Skills and get that Job!’’ organizat de către D.G.T. Association Romania (D.G.T. Association ).

Mai multe detalii referitoare la acest proiect se găsesc aici: Info-Pack Mind your Soft Skills and get that Job!.pdf

Înscrierile se realizează completând formularul de mai jos:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfl7uC3izd-UWwvANGlA3iShJ96vpkdjmZK8zQ-4YdBpruPnA/viewform

(Alexandra Rusu, CRP III),   Sursă foto generică: https://pixabay.com/

 

             Alexandra Rusu

 

You may also like...

Sari la conținut